Cea de-a doua platformă industrială se află pe malul Dunării, în partea de N şi NE a oraşului şi grupează fabrica de conserve din peşte (Tulco SA), cu o activitate ezitantă, după dispariţia Companiei de Pescuit Oceanic şi datorită diminuării producţiei de peşte din Delta Dunării, fabricile de mase plastice, cea de conserve din legume şi fructe (Dalco SA), asemănătoare ca evoluţie cu cea de conserve din peşte, fabrica de bere (dezafectată) şi abatorul şi secţia de preparate din carne (Tabco-Campofrio), cea din urmă asociată cu o firmă spaniolă, care a existat până de curând.
Pe lângă aceste unităţi mari, mai
semnalăm existenţa a mai multor fabrici de pâine (Deltapan, Damona, Pluto),
a celei de confecţii, a fabricii care produce instalaţii pentru răcire pentru
industria berii şi confecţii metalice (Mirex), ateliere de produs
mobilă, ateliere de confecţii metalice, societăţi de construcţii (Coral,
Deltacons, Cimont), două secţii de îmbuteliat vin şi băuturi spirtoase,
fabrica de produse lactate, ateliere de reparaţii auto, ateliere meşteşugăreşti
şi de prestări de servicii.
Reţeaua comercială este completă
şi complexă, cuprinzând magazine specializate, depozite en gros,
supermarket-uri, pieţe agro-alimentare, librării etc. Cea mai mare parte din
aceste unităţi a fost privatizată şi oferă servicii de calitate. Dacă în
secolul trecut zona centrală a oraşului cu coloanele era
principala arteră comercială, astăzi fiecare stradă a devenit o mică arteră
comercială, multe apartamente de la parterul blocurilor fiind transformate în
spaţii comerciale.
Turismul este favorizat de
existenţa mai multor hoteluri (Rex, Egreta, Select, Delta,
Europolis, Esplanada, Casa Albastră, vila Europa), altele fiind în curs
de construcţie. La acestea se adaugă spaţiile oferite de corpurile plutitoare
aparţinând diverselor societăţi de turism, ca şi tabăra şcolară de pe dealul
Bididia.
Hotel modern (foto A. Costache)
Sunt multe obiective pe care
turistul le poate vedea în Tulcea. În primul rând, cele patru secţii ale
Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Delta Dunării (ICEM), care
înseamnă expoziţii de artă, istorie şi arheologie, etnografie şi ştiinţele
naturii, fiecare amplasată în locaţii ce oferă posibilitatea etalării
exponatelor după toate rigorile şi standardele moderne.
Secţia de ştiinţele naturii,
găzduită până nu demult de casa unui fost armator grec (Avramide), prezintă sub
formă de biogrupuri, diorame sau acvarii biotopurile şi biocenozele specifice
Deltei Dunării. În curând, acest muzeu va fi găzduit de o clădire nouă,
modernă.
În fostul Palat al Paşalelor s-a
organizat secţia de artă plastică (care se extinde prin ridicarea unei anexe),
care adăposteşte lucrări de artă modernă şi contemporană, din care nu lipsesc
numele clasicilor: Grigorescu, Aman, Tonitza, Ţuculescu, Baba, Iser, Găvenea, Ciucurencu,
Irimescu, Jalea.
Secţia de etnografie adăposteşte
exponate care ilustrează dragostea ţăranului dobrogean pentru frumos şi nevoia
lui de a îmbina utilul cu plăcutul. În plus, muzeul organizează periodic
expoziţii tematice, cu un pronunţat mesaj educativ.
Secţia de istorie şi arheologie
este cantonată în două clădiri de pe Dealul Monumentului şi prezintă într-o
formă inspirată evoluţia pământului dobrogean şi a locuitorilor săi din cele
mai vechi timpuri şi până astăzi. În exteriorul muzeului se pot admira ruinele
cetăţii, vase de ceramică pentru păstrat proviziile, stele funerare, sarcofage
de piatră sau statui din marmură care evocă diverse momente din trecutul
zbuciumat al oraşului şi judeţului.
Pe punctul cel mai proeminent se
înalţă obeliscul care constituie Monumentul Independenţei, flancat de un
dorobanţ şi un vultur cu aripile deschise. Forma actuală a fost realizată în
1977, pentru a marca centenarul independenţei şi revenirii Dobrogei la România.
Anterior, pe acest loc a existat un alt monument, a cărui temelie s-a pus în
1879, dar care s-a finalizat abia în 1904. O scară monumentală din dale de
granit conduce până la platoul cu obeliscul, care este loc de belvedere dar şi
de desfăşurare a manifestărilor oficiale care comemorează evenimentele istorice
din viaţa urbei şi a ţării.
Monumentul Independenţei (foto V. Leonov)
În zona
centrală se află câteva monumente de interes turistic, care ar putea fi
vizitate de cei interesaţi. Unul
dintre ele, geamia Azzizie, a fost ridicat în 1924, pe locul şi
în forma uneia mai vechi. Alături se înalţă clădirea Colegiului Dobrogean
Spiru Haret, prima şcoală secundară din Dobrogea, instituţie de cultură
a cărei istorie începe în 1883. Alături de liceu, într-un mic parc, se înalţă
statuia lui Haret, amplasată iniţial într-o altă locaţie. Peste drum de liceu,
adăpostind o societate de construcţii, se ridică clădirea care a servit liceului
de stat turc şi mai apoi primăriei oraşului, fiind construită între
1870-72.
Dintre numeroasele biserici
tulcene, două se remarcă în mod deosebit. Una este catedrala Sf. Nicolae,
din centrul oraşului, ridicată în 1865, singura biserică creştină căreia
sultanul a acceptat să i se ridice turle. Ea ocupă locul pe care a existat o
biserică mai veche, din lemn.
Cea de-a
doua este Biserica cu Ceas, cu hramul Sf. Gheorghe, din Piaţa Nouă, care
are un stil mai aparte, cu influenţe orientale, neavând turle, ci o clopotniţă
la intrarea în curte.
În centrul civic al oraşului se
înalţă statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân, opera
sculptorului casimcean I. Jalea. Ea a fost realizată deoarece vechea statuie
fusese distrusă de armatele de ocupaţie bulgare, monumentul fiind inaugurat în
1972. O copie fidelă a primei statui, dar la o scară mai mică, a fost recent
dezvelită pe vechiul amplasament, ea fiind rodul strădaniilor unei fundaţii
culturale sprijinită de un ziar tulcean. După o existenţă scurtă, ea a fost
înlocuită cu o fântână arteziană.
În ultima vreme au fost ridicate
mai multe monumente de acest fel în Tulcea, între care cel dedicat regelui
Carol I, amplasat în faţa muzeului de artă, cel dedicat
revoluţionarului paşoptist M. Kogălniceanu, aflat lângă catedrala
Sf. Nicolae,
tot aici fiind şi monumentul eroilor tulceni din revoluţia de la
22 decembrie 1989. La intrarea în
parcul cu platani care se află între Biserica cu Ceas şi Piaţa Nouă a fost
dezvelit bustul pictorului tulcean Constantin Găvenea. Dar cea
mai impresionantă galerie a celor care au marcat viaţa urbei este amplasată în Parcul
Personalităţilor, situat între Casa Cărţii şi Sala Sporturilor. Aici se
află busturile lui Grigore şi Constantin Moisil, Gr. Antipa, C. Brătescu, I. Neniţescu, Nifon Bălăşescu, G. Georgescu, G. Pantazi-Boulanger,
Orest Tafrali şi alţii. La iniţiativa primăriei, în parcul din apropierea
muzeului de artă a început ridicarea unor monumente destinate personalităţilor
diferitelor etnii trăitoare pe meleagurile dobrogene. Primul dintre acestea
este bustul lui Mustafa Kemal Attatürk.
Dacă turistul s-a plictisit de
obiectivele menţionate, numeroase restaurante, baruri, cofetării, cafenele,
magazine cu suveniruri, ar putea să îl atragă. Oraşul este poarta de plecare spre
deltă, pentru cei dornici de pescuit, odihnă sau…ciupituri de ţânţari.
Cei cu preocupări culturale pot
folosi sălile de cinematograf, teatrul în aer liber, sala de spectacole a Casei
Sindicatelor, unde îşi desfăşoară activitatea ansamblul folcloric Baladele
Deltei, sau cea a Palatului Copiilor, unde fiinţează ansamblul Doruleţul,
sălile expoziţiilor de artă sau biblioteca judeţeană de la Casa Cărţii. Vara,
la Tulcea se desfăşoară Festivalul Internaţional de Folclor Pentru Tineret Peştişorul
de Aur. De curând s-a inaugurat
teatrul Jean Bart, în localul unui cinematograf modificat.
Dacă preocupările sunt sportive,
există mai multe săli de sport, trei stadioane, baza nautică de la lacul
Ciuperca, Tulcea fiind cunoscută pentru pleiada de campioni naţionali, mondiali
şi olimpici pe care i-a dat acestui sport, dintre care se detaşează - fără
discuţii - Ivan Patzaichin.
Reţeaua sanitară cuprinde două
spitale şi o policlinică, numeroase farmacii, multe particulare, cabinete
medicale cu diverse specializări, care asigură asistenţă şi tratament de
specialitate.
În anul 2007, în municipiul
Tulcea funcţionau 24 de grădiniţe, cu peste 2600 copii, 12 şcoli cu clase
I-VIII, 11 licee (din care unul
particular) şi două şcoli de arte şi meserii, cu un total de peste 13700 elevi.
La acestea, se adaugă Palatul Copiilor şi Elevilor, o şcoală şi o grădiniţă
pentru copii cu deficienţe şi două centre de plasament. Corpul didactic număra
1470 persoane, în cea mai mare parte calificate.
În calitatea sa de reşedinţă de
judeţ, municipiul Tulcea găzduieşte toate instituţiile administrative judeţene
şi locale precum şi unele instituţii de interes republican, cum ar fi
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Institutul Naţional Delta
Dunării, sediile poliţiei, tribunalului şi procuraturii, garnizoanei militare,
Crucii Roşii, sedii de firme şi bănci.
De câţiva ani Tulcea a devenit
centru universitar, câteva instituţii de învăţământ superior din ţară (ASE
Bucureşti, Universitatea Dunărea de Jos Galaţi, Universitatea Ovidius
Constanţa, Universitatea Spiru Haret, Universitatea Petre
Andrei Iaşi, Universitatea Ecologică Bucureşti) deschizând filiale aici,
chiar dacă viaţa acestora a fost fluctuantă.
În Tulcea funcţionează două posturi
locale de televiziune şi două de radio şi se tipăresc 3 ziare cu un tiraj mai
mare, beneficiind de existenţa a două tipografii. Semnalăm existenţa unor
reviste de interes ştiinţific şi cultural, respectiv Peuce,
editată de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale şi revista Steaua Dobrogei,
editată de fundaţiile Casa Şcoalelor şi Danubiu.
Filiala tulceană a Uniunii
Artiştilor Plastici grupează câţiva artişti de mare valoare şi forţă: C. Bratfanof,
E. Barău, T. Oancea, V. Poiată, A. Pal, P. Vlahos, V. Drăguşanu, Şt. Ştirbu şi
alţii. Ei continuă tradiţiile unor valoroşi înaintaşi precum C. Găvenea, Al.
Ciucurencu, V. Chiriachide, I. Jalea.
Tulcea a dat şi o pleiadă de
personalităţi din domeniul artei muzicale şi teatrului: Marian Alexandru, G.
Pantazi-Boulanger, Ludovic Paceag, Radu Gheorghe, V. Pântea, Toni Buiacici sau
Tora Vasilescu. Lista scriitorilor cuprinde pe Valentin Şerbu, Anton
Cerpinschi, Victoria Gavrilescu, Emilia Căldăraru şi mulţi alţii.
Viaţa ştiinţifică a beneficiat
de serviciile aduse de tulcenii Mioara Avram, profesor doctor filolog şi
lingvist, Gr. Moisil, doctor matematician, membru al Academiei Române, Sergiu
Condrea, doctor docent în telecomunicaţii, N. Cornăţeanu, doctor în agronomie,
V. Calcandi, doctor în ştiinţe farmaceutice, C. Caloghera, medic chirurg,
doctor docent în ştiinţe medicale, academicianul Radu Codreanu, zoolog şi
citolog, Al. Arbore, etnograf şi istoric, Mihai Moruzov, fondatorul şi şeful
Serviciului Secret Român şi lista ar putea încă continua.
În ciuda multor probleme de
ordin social şi economic cu care se confruntă ţara întreagă, municipiul Tulcea
are o viaţă activă, fiind un pol de dezvoltare locală şi regională, care atrage
permanent populaţia din mediul rural, în ultima vreme existând şi un proces
invers, la care se adaugă migraţia externă, care explică uşoara scădere a
numărului de locuitori din ultimul deceniu.
Cochet şi curat, oraşul oferă o
imagine plăcută vizitatorilor, mai ales în zilele de sărbătoare, atunci când
parcurile, centrul civic sau faleza Dunării se umplu de lume ieşită la
plimbare, la promenadă, la o terasă sau restaurant.
În parc (foto A. Costache)
Dezvoltarea turismului la
standarde occidentale, profitând de vecinătatea Deltei Dunării, investiţii în
actualele unităţi de producţie şi o grijă mai mare din partea autorităţilor
naţionale şi locale ar putea spori nivelul de trai al locuitorilor şi gradul de
atractivitate al oraşului.
Numele actual al oraşului
suscită numeroase discuţii, existând mai multe variante de interpretare şi de
găsire a unei explicaţii privind originea sa. Sufixul cea (gea)
este turcesc, fiind des folosit în botezarea unor localităţi (Isaccea,
Casimcea, Corugea, Atmagea etc), el având semnificaţia din…, de-ai
lui…sau ceva asemănător.
Unii cred că prima parte a
numelui ar proveni de la cuvântul turcesc tucla, care semnifică ţiglă,
cărămidă, putând fi atribuit datorită caselor acoperite cu olane. Ipoteza
este sprijinită de harta lui Giacomo Cantelli da Vignola (1686), unde apare cu
forma Tuclar.
Alţii cred că el ar proveni de
la rădăcina indoeuropeană tul, care semnifică deal,
caz în care s-ar traduce prin aşezarea de pe deal, destul de
plauzibil, justificat de realitatea geografică.
C. M. Ştefănescu crede că numele
oraşului ar proveni de la cel al unui deal cu acest nume, situat la sud de
actuala vatră, deal menţionat de Abulfeda (1321) cu forma A’Tul , la care s-a
adăugat sufixul ”cea“ (gea). După părerea sa, cuvântul ”tul“ ar fi de origine
celtică şi ar avea exact semnificaţia de deal, fiind înrudit cu
cuvântul semit ”tel“ (tell) şi cel latin ”tellus“, cu sensuri apropiate.
D. Vultureanu crede că numele
oraşului ar fi tot turcesc, dar ar proveni de la dolugi, care
înseamnă adunătură (de neamuri, de etnii). Şi această explicaţie
pare plauzibilă şi este justificată de amalgamul etnic ce a caracterizat oraşul
de la porţile deltei. Profesoara isăcceană Omer Memnune consideră că la baza
numelui ar sta cuvântul turcesc tuglagi (se citeşte
tulagi), cu semnificaţia de loc în care se fac cărămizi.
Nu excludem nici posibilitatea
ca rădăcina mai veche, celtică, dun (colină) să fi fost utilizată
alături de sufixul turcesc, caz în care s-ar traduce prin locuitorii de
pe coline.
Profesor Gheorghe Băişan