miercuri, 25 octombrie 2017

ANUNȚ



Începem strângerea articolelor pentru revista ”Seniorii Tulceni” nr.9.  Revista este scrisă de seniori, pentru seniori și este deschisă pentru toți cei ce doresc să împărtășească celorlalți membrii ai comunității tulcene, câte ceva din creațiile, cunoștințele sau experiența lor de viață. Articolele pot avea teme diferite(literare, medicale, de informare, sportive, etc).
Cei ce doresc, pot trimite textele  lor pe adresa: senioriinactiune50@gmail.com sau pot suna la 0742061726. Reamintim că avem și pagină  pentru cei ce încă nu au publicat.

duminică, 22 octombrie 2017

TEMERARII

Grupul seniorilor plecați în excursie.


Călăuzele noastre: PETRU ȘOLCĂ și LEONOV VALERIU



Grupul temerarilor



Îi mulțumim pe această cale și tânărului dar inimosului ANDREI NICHITA, care a fost și de aceasta dată alături de noi și care ne-a oferit fotografiile. Și așteptăm și pe dumneavoastră alături de noi, SENIORII TULCENI, în viitoarele excursii sau acțiuni.




sâmbătă, 21 octombrie 2017

EXCURSIE ÎN MUNȚII MĂCINULUI



În dimineața zilei de 21/10/2017, sperând că năzurosul timp va ține cu noi și că, pe la orele 9-11, soarele se va îndura să ni se arate pentru încă o zi, am pornit la drum, în excursia planificată din timp în munții Măcinului, după consultarea atentă a buletinului meteo. Poate că, dacă am fi știut să dăm în bobi, am fi putut afla cu mai multă exactitate ceea ce ne așteaptă. Dimineața se arătase cețoasă și soarele încă întârzia să se mai arate. Dar, seniori sau nu(în excursii, vârsta nu contează) am hotărât că zarurile sunt aruncate și am pornit la drum sperând că norocul va fi de partea noastră. Și cum pe îndrăzneți, norocul îi ajută, așa s-a și întâmplat. 






















Chiar dacă ceața a mai persistat, drumul parcurs și vânătoarea după fotografii cât mai reușite ne-a dinamizat pe toți și ne-a făcut să ne simțim atât de bine, încât am trezit din somn și gnomii și uriașii de piatră, care și-au întors spre cărări ochii până atunci adormiți.











































 La întoarcere, ne-am oprit pentru puțin timp la Mănăstirea Saon, însoțiți de soarele care stârnit de zarva noastră s-a hotărât să iasă și să ne însoțească și el. Lebedele ce pluteau în liniștea amiezii departe pe lac, ne-au dus cu gândul la organizarea unei viitoare excursii, dar de data aceasta, pe apă. Cum, când și unde, vom mai vedea și atunci când  vom hotărî un traseu(va depinde, vrem sau nu și de vreme) îi vom anunța din timp pe toți cei ce sunt dornici să ne însoțească, pentru a deprinde alături de noi tainele artei fotografice.