marți, 21 mai 2019

Excursie Bulgaria

Cu toate că în acest an căldura primăverii s-a lăsat cam mult așteptată, de multe ori ascunzându-se pe sub cenușiul norilor posomorâți, gata parcă în orice clipă să înmoaie dorința multora de a călători, până la urmă și-a făcut totuși simțită prezența. Și cum călătorului îi stă bine cu drumul, ne-am grăbit să pornim în excursie, sperând că vremea cea capricioasă va ține totuși cu noi și nu ne va sabota călătoria. Și s-a dovedit până la urmă, că pe cei îndrăzneți norocul îi ajută, astfel că sumbrele prognoze meteorologice ce anunțau cod roșu de furtuni și ploi, s-au dovedit a fi pentru noi, doar niște baloane de săpun. Traseul Tulcea, București, Lovech, Sofia, Chuipletevo, Burgas, Nessebar, Balcik, Kaliakra - de aproximativ 1500 de km - care a fost ales în ideea de a putea obține instantanee fotografice inedite, a fost parcurs în patru zile. Sigur, uneori, așa cum se spune, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și cu părere de rău, pentru că nu am știut localizarea exactă a Palatului Evksinograd și nici că intrarea pe domeniul acestuia se poate doar pe baza de programare, am ratat vizitarea acestuia, ca dealtfel și a Pădurii de piatră și a mănăstirii Aladja, care cu siguranță i-ar fi interesat pe cei pasionați de fotografie. Cum excursiile noastre sunt organizate doar pe baza activității câtorva voluntari, sperăm că în timp, prin implicarea mai multor persoane în organizarea excursiilor – căci, se spune, unde-s doi, puterea crește - și prin dobândirea unei experiențe – omul din greșeli învață, nu-i așa? – aceste mici neajunsuri să poată fi eliminate. Ceea ce ne-a impresionat pe toți pe parcursul călătoriei în Bulgaria, a fost oceanul de verdeață ale cărui valuri se unduiau pretutindeni încântându-ne privirea și curățenia desăvârșită din jur. Neîncrezători, încercam să ”vânăm” prin geamurile microbuzului, peturile și gunoaiele pe care eram obișnuiți să le vedem aruncate pretutindeni, dar nu le-am văzut. Satele, cu căsuțe modeste – n-am observat pe nicăieri genul ostentativ de palat cu etaj și coloane - erau situate în general departe de șosea și ocrotite de liziere verzi. Până și iarba de pe marginea șoselelor – de-a lungul cărora pe kilometri întregi erau înălțați parazăpezi pentru a preveni înzăpezirea pe timpul iarnii – era cosită și adunată cu grijă în saci. Așadar, la unii, se poate! Primul obiectiv la care am ajuns, a fost Peștera Devetashka, ce se află pe malul de est al râului Osam, în apropierea orașului Lovech. Impresionantă, peștera se aseamănă cu o grotă imensă, a cărei înălțime variază de la 60 la 100 de metri și se extinde după circa 40 m, formând o hală spațioasă de 2.400 metri pătrați care este luminată prin mai multe deschideri mari în tavan, care permit să pătrundă lumina zilei. Se spune că este locuită de lilieci, însă am văzut doar porumbei care-și făcuseră cuiburile prin nenumăratele scobituri din tavanului peșterii. După ce am fotografiat-o, ne-am îndreptat către orășelul din apropiere, Lovech, o fostă fortăreață romană – ale cărei ziduri groase străjuiesc și acum de pe deal orașul - este numit orașul liliecilor, datorită numărului mare de tufe de liliac răspândite pe teritoriul său. Pe vremuri, a fost un important centru comercial al Bulgariei. Un obiectiv deosebit, pe care n-am vrut să-l ratăm, a fost podul acoperit – singurul din Bulgaria și al doilea din Balcani pe lângă podul Galata din Istambul. Acesta, a fost construit pe la sfârșitul secolului XIX, și adăpostea pe atunci cca.64 de prăvălii, care au ars în anul 1925. Apoi a fost reconstruit și mărit și pe lângă un restaurant și cafenele, adăpostește și câteva magazine. Amatorii de suveniruri pot găsi acolo săpunuri, creme, parfumuri cu esență de trandafiri.




 Spre seară, ne-am îndreptat către Sofia unde urma să ne cazăm. Dar... nicio fericire nu este perfectă. Ajunși la cazare, am constatat că nu aveam toate camerele rezervate. ”Cineva”, se pare că anulase o rezervare pentru două persoane. Aveam deja 18 persoane cazate când am aflat aceasta. Era seară, eram obosiți, dar doi dintre noi, printre care și șoferul, nu aveau cameră. Pe când cei ”rămași pe baricade”, continuam să insistăm asupra faptului că este o greșeală și arătam recepționerei vaucherele pe care le aveam, iată că au mai apărut două rezervări anulate. Acum, teoretic, patru persoane nu aveau cameră. Și deodată, pe când încă nu ne dumiriserăm asupra situației și minutarele ceasului se învârteau în jurul orei 22, holul hotelului s-a umplut de chinezi. Totuși nu au stat prea mult pe acolo și în ordinea care-i caracterizează s-au îndreptat spre lifturi. Atunci s-a făcut ”lumină” și înțelegând că nu aveam nicio șansă de a mai primi vreo cameră, n-am avut încotro și am făcut chetă pentru cei doi rămași fără cazare, care au fost trimiși – ce amabil a devenit personalul de la recepție! - să se cazeze contra cost, la alt hotel(la cca. 14 km mai departe). Omul... măsură a tuturor lucrurilor... Nu ne mai rămânea altceva, decât să rezolvăm problema la întoarcere, pe cale administrativă.
A doua zi, am pornit către centrul Sofiei, urmând să găsim Palatul de Justiție, de unde, potrivit informației găsite pe internet, am fi putut lua un autocar cu care să facem un tur gratuit al orașului. Taximetriștii locali ne-au furnizat informația locului exact de unde se poate face acest tur. Cum până la ora plecării mai era timp, am putut vizita – cei ce au dorit aceasta – Catedrala Alexander Nevski ridicată în 1912 – cea mai mare biserică din Balcani după cea din Belgrad. Având o clopotniță de 53 de metri și 53 de clopote ea poate adăposti până la 5000 de persoane. În apropierea ei se află Biserica Sfânta Sofia, datând din vremea lui Iustinian. Până să ajungem la catedrală, am putut vizita și Biserica Sfântul Nicolae, o adevărată bijuterie arhitecturală realizată în secolul XIII și în subsolul căreia se află mormântul Sfântului Serafim, Făcătorul de minuni al Sofiei. Turul orașului pe care ne așteptam să-l facem conform informației de pe net, gratuit, n-a fost gratuit. Și dacă ne gândim mai bine, nici măcar tur al orașului nu s-a putut numi, ci mai degrabă o scurtă învârtire în jurul ”buricului” orașului. Am pornit din spatele catedralei Nevski, am văzut Podul cu lei, Palatul și grădina regală, Parlamentul, stadionul orașului, statuia lui Vasil Levski, unul din eroii poporului bulgar, zona Universității și până să ne dăm seama, ne-am reîntors în punctul de plecare, după care am mers să luăm prânzul la restaurantul cu specific rusesc din fața bisericii Sfântul Nicolae.
























 Cum timp mai aveam și nu doream să îl pierdem obosindu-ne prin diverse magazine, am hotărât să mergem pe muntele Vitosha. Am ajuns până-n sătucul Ciuipletevo. Părea să fie un sat de vacanță, aproape pustiu la ora la care am ajuns. Nici măcar câinii nu lătrau. Dincolo de podețul aruncat peste râul populat cu păstrăvi, se putea merge aproximativ cinci kilometri până spre vârful muntelui, însă o asemenea aventură ar fi depășit puterile fizice ale multora dintre noi, aflați la al șaselea sau al șaptelea deceniu al vieții, așa că am renunțat mulțumindu-ne să ne odihnim sau să să facem scurte incursiuni urcând către bisericuța construită în 1860, închisă cu lacăt și păzită din apropiere de un câine ce s-a mulțumit doar să ne cerceteze cu o privire mirată. Totuși, satul nu era cu desăvârșire părăsit și intrând în vorbă cu un localnic ce-și făcea de lucru prin grădină, acesta a ținut să spună că bulgarii sunt prieteni cu vecinii lor, rușii și românii Și ca să dovedească că știe ceva despre România a adăugat că cei din sat o apreciază pe Kovesi, ”care o să ne ducă în Europa!”. Mulțumiți că suntem cunoscuți pentru lupta anticorupție chiar și-n acest sătuc ce părea decupat dintr-un alt timp, ne-am întors la hotel, de unde am mai făcut fotografii prin împrejurimi.





 În dimineața următoare, am plecat către Burgas,cel de-al patrulea oraș bulgărec – ca mărime – renunțând mai vizităm și Plovdivul, pentru a ne putea sosi la timpul potrivit ca să putem prinde vaporul spre insula Sfânta Anastasia, care este situată la 4 mile sud-est de Burgas. Insula Sfânta Anastasia este singura insulă a Bulgariei care găzduiește o biserică. Acest lăcaș a făcut parte dintr-un ansamblu monahal care a existat acolo încă din sec. XV. Arsă de câteva ori, atacată de pirați în căutare de comori, mănăstirea a suferit deteriorări, reparații și extinderi succesive, dăinuind până în 1923 când a fost transformată într-o închisoare. Istoricul locului consemnează faptul că 132 de deținuți au fost exilați pe Insula Sfânta Anastasia, 43 dintre ei reușind să evadeze. După acest eveniment insula și-a căpătat numele de Insula Bolșevicilor. Biserica de piatră, înălțată în sec. XV-XVI, este mică, dar foarte solidă. Are o singură turlă, scundă, iar în jurul pereților, la exterior, sunt mese și bănci de lemn. În prezent, la biserica din insulă nu se mai oficiază slujbe, dar - la cerere, și cu angajarea unui preot pentru ceremonie, biserica poate fi folosită gratuit pentru cununii sau botezuri. Farul de pe Insula Sfânta Anastasia datează din 1914 și nu este primul construit aici. Pe un stâlp de metal înalt de 40 metri, o companie franceză a ridicat primul far în anul1889. În fostele chilii mănăstirești s-a amenajat de curând un muzeu modern. La întoarcerea cu vaporul am văzut delfinii făcând salturi în apă, iar în depărtare, am surprins cu aparatele de fotografiat o furtună care din fericire nu s-a îndreptat spre micul nostru vaporaș.






Cum timpul ne presa, ne-am îndreptat apoi către Nessebar unde aveam cazarea - care a decursde această dată fără probleme - și apoi ne-am grăbit să vedem Nessebarul noaptea și să căutăm o terasă unde să luăm cina. Întâlnirea cu Nessebarul, chiar și pentru cei care l-au mai vizitat, a fost o reală încântare. Nessebar este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, construit pe vechile ruine ale așezării trace Mesambria. A fost denumit „Melsambria”, adică „orașul lui Melsa”, probabil întemeietorul așezării, și a fost dat de greci atunci când au colonizat așezarea în anul 510 î.Hr.. Apoi, a purtat denumirea de „Mesambria”. În 1956 orașul a fost proclamat rezervație arhitecturală și arheologică. Ruinele antice ale zidurilor fortificate, cu porți, care datează din secolele III-IV, bisericile din secolele V-VI, cele păstrate din secolele X-XI, din perioada medievală și cele 60 de case din perioada renașterii dau orașului și în prezent o atmosferă cu totul specială. Legendele spun că în timpul existenței sale, în Nessebar au existat peste 40 de biserici. În prezent există însă date certe doar pentru 26 dintre ele. Din secolul al XI-lea numele slav de Nessebar a fost folosit în locul numelui de Mesambria. Cât despre comercianții pe care-i întâlnești la tot pasul, se poate spune că sunt vânzători înnăscuți. Chiar dacă n-ai nevoie de nimic, tot nu reușești să pleci fără să cumperi măcar câteva nimicuri. Cu greu am reușit să ne adunăm cu toții pentru a reuși să plecăm la ora convenită.
























Următoarea escală era prevăzută la Palatul Evksinograd cu renumitul său parc de 800 ha, situat în apropierea orașului Sf. Constantin și Elena. Dar, când l-am găsit(trecusem deja de drumul spre Pădurea de Piatră și mănăstirea Aladja) era necesară programarea prealabilă. Am mers mai departe spre Balcik, unde cei ce nu văzuseră Palatul Reginei Maria au putut să-l viziteze. Regina Maria a fost un excelent diplomat și prin vizitele sale în străinătate a făcut cunoscută România, ţara sa de adopţie şi interesele ei. După venirea la putere a lui Carol al II-lea, în 1930, rolul acesteia în viaţa publică a fost marginalizat. La scurt timp a fost obligată să se autoexileze la Balcic (pe atunci în România), unde anturajul său era strict supravegheat şi unde i s-a interzis orice implicare politică. Despre castelul Reginei se poate spune că începuturile acestuia se leagă de cea de a doua vizită a reginei în Balcic, în 1924, la insistențele pictorului Alexandru Satmari. Probabil că acesta cunoștea bine zona, deoarece Balcicul era vizitat în aceea perioadă de cei mai importanți pictori ai timpului, acest loc, parte de paradis, îmbinând arbori seculari, mori de piatră, cascade și susurul mării. Stabilirea Reginei va atrage numeroși burghezi care vor construi un număr mare de vile și va transforma Balcikul în stațiune. Un an mai târziu acestei vizite începea construcția domeniului de la Balcic, Regina îndrăgostindu-se pur si simplu de oraș. Palatul numit “Cuibul Liniștit” a fost realizat de arhitecții Augustino și Amerigo din Italia, împreună cu grădinile realizate de Jules Jeannin din Elveția, care a îmbinat armonios noua grădina în tot peisajul existent aici și pe care Regina a cerut imperios să nu se strice nimic. Construcția s-a terminat în 1936, după 11 ani de lucru. Atracția principală a fost și este parcul, devenit astăzi o grădină botanică. Clădirea principală este o extravagantă “coexistență” dintre un minaret musulman și o capelă creştină, ilustrând perfect felul de a fi al Reginei Maria.






















 Înainte de a ne întoarce acasă, în compensare pentru obiectivele pierdute, am mers către Capul Kaliacra. Denumirea Kaliakra înseamna "Frumosul Cap" datorita culorii sale rosii, data de calciu care este acolo prezent. În secolul IV a fost construita aici o cetate care în antichitatea a slujit ca mânastire.Pe vremea triburilor trace (geţii sudici) aici se ridica o cetate a „terizilor” („teri – Z”, sau „Oamenii pământului care au trecut printr-un sfârşit de lume”) dovedind astfel vechimea prezenţei getice pe acele meleaguri, din secolele IV î.Hr, până la mijlocul sec. I d.Hr., când teritoriul a fost ocupat de romani.Aceştia au făcut din aşezare un important centru comercial, cu trei porturi, l-au numit Akra şi l-au integrat în provincia Scythia Minor. Inaccesibilitatea locului a făcut încă din antichitate din ea o mare fortăreaţă, fiind a doua cetate importantă la Marea Neagră, după Tomis. Fortăreaţa a fost folosită de traci, apoi succesiv de către romani, bizantini şi bulgari.O legendă spune că la un moment dat, aici, în această fortăreaţă, şi-a adăpostit bogăţiile Lisimah, succesorul lui Alexandru cel Mare, macedoneanul. Se spune că grecii au redenumit-o Kali Akra, denumirea însemnând „bun adăpost” (ca adăpost faţă de vânturile din nord-est), denumire păstrată până în epoca bizantină şi preluată de turci sub forma Celigra.Între anii 1913-1916 și 1918-1940, capul a făcut parte din județul Caliacra- România.




 Text și fotografii -Tania Nicolescu

luni, 11 martie 2019

Excursie 16-19 mai 2019



În perioada 16-19 mai 2019, Asociația ”Seniori în acțiune” organizează pentru membrii săi o excursie cu autocarul în Bulgaria. 
 
Traseul va trece prin Varna, Lovech, Sofia, Plovdiv, Burgas, Sunny Beach și Nessebar.

Cazare(cu mic dejun inclus) și transportul – 555 lei.

Inscrierile se fac la telefonul: 0742061726


joi, 31 ianuarie 2019

CURS de LIMBA RUSĂ


Începând cu data de 15.03.2019, Asociația ”Seniori în acțiune” organizează un curs de limba rusă la Biblioteca ”Panait Cerna”. Cursul va fi pentru avansați, iar ora la care va avea loc, va fi comunicată ulterior.Cei ce mai doresc să se înscrie o pot face pe adresa de e-mail:senioriinactiune50@gmail.com.

vineri, 4 ianuarie 2019

Revista ”Seniorii Tulceni” nr.14




A apărut revista ”Seniorii Tulceni” nr.14.

Cei ce doresc să o achiziționeze( costă 13 lei) o pot face la

numerele de telefon:

0745031931 sau 0742061726