vineri, 24 februarie 2017

21.02.2017 Parlamentul Seniorilor în Parlamentul României



NU vreau să devin unul din acei bătrâni care sunt mereu nemulțumiți, care se vaită, bombănesc tot timpul și defaimă orice văd și aud.
NU vreau să fiu mereu trist,  îngândurat, necăjit și insuportabil pentru alții.
VREAU  să-mi păstrez buna dispoziție, să zâmbesc sau să râd, chiar dacă îmi lipsește dantura.
VREAU să-mi păstrez umorul, față de oricine, păstrându-mi locul cuvenit în societate.
VREAU să fiu un bătrân generos care să știe să dăruiască. Să dăruiască puținul pe care îl are și tot ce a acumulat în timpul vieții sale: înțelepciune, sfaturi, rețete culinare, îndemânare, să ofere ajutor, timp sau chiar fluor, celor care au nevoie de toate acestea.
Nu vreau să fiu un om al trecutului, vorbind mereu despre ceea ce a fost și cât de bine a fost, văzând astfel doar RĂUL, disprețuind prezentul, activitatea, îndeletnicirile, profesionalismul și competența tinerilor.
VREAU să fiu un bătrân care nu-și uită tinerețea, care se acomodează cu tinerii și întreține tinerețea celorlalți.
VREAU să fiu un bătrân al tuturor anotimpurilor și ultimul meu anotimp să fie cel mai frumos, datorită sprijinului, ajutorului și dragostei pe care o voi primi de la toți cei din jurul meu.
Și toate acestea, pot fi reprezentate printr-un simplu  surâs.
Miorița Săteanu


Miorița Săteanu – 82 de ani  -  Președinte onorific al Uniunii Femeilor din Bihor – Oradea, Cetățean de onoare al Municipiului Oradea, Membru al parlamentului Seniorilor - în Parlamentul României


Îmbătrânirea demografică accentuată din ultimele decenii a populației României face ca preocupările legate de problematica vârstnicilor în societate să capete o importanță tot mai mare. Necesitățile tot mai mari de a dezvolta servicii sociale care să fie armonizate cu nevoile reale ale acestui segment de populație, au stat la baza organizării Parlamentului Seniorilor, care reprezintă interesele a 164 de organizații ale persoanelor vârstnice din toate zonele țării, cu un număr de 1 470 000 de membri  și peste 1 730 000 de beneficiari ai serviciilor. Organizațiile reprezentate de Parlamentul Seniorilor, au ca scop creșterea calității vieții persoanelor vârstnice prin oferirea unei game variate de servicii:
·         Servicii sociale concretizate prin centre de îngrijire la domiciliu, centre de zi, centre sociale multifuncționale, telefonul vârstnicului, grădinițe sociale pentru vârstnici, cantine sociale, centre rezidențiale, consultanță juridică psiho-socială, etc;

  • ·       Servicii medicale prin cabinete proprii, caravane medicale și asistență medicală la domiciliul persoanelor vârstnice;
  • ·         Prestări de servicii: reparații și confecții în unitățile proprii și la domiciliu, servicii de îngrijire corporală(frizerie, coafură, manichiură, pedichiură);
  • ·         Servicii de incluziune financiară
  • ·         Activități de învățare, culturale și de petrecerea timpului liber.
·         Prin aceste activități, este susținută incluziunea socială a vârstnicilor, îmbătrânirea activă și educația acestora pe tot parcursul vieții, sunt apărate drepturile persoanelor vârstnice, este prelungită perioada lor de independență și este stimulată coeziunea socială.
Toate aceste servicii au scopul de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor vârstnice.
Parlamentul Seniorilor este un for consultativ care, susținând interesele vârstnicilor are în vedere să pună pe agenda publică problemele identificate ale vârstnicilor, să expună un plan de acțiune și recomandări cu privire la îmbunătățirea legislației pentru persoanele vârstnice, în fața comisiilor de specialitate din Parlamentul României. În acest scop, în data de 21. 02.2017, membri Parlamentului Seniorilor au fost prezenți în Parlamentul României.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu