vineri, 11 octombrie 2019

Lansarea revistei ”Seniorii Tulceni” nr. 17 la Sulina

Proiectul asociației noastre ”Seniori în acțiune” intitulat ”Scrisuri și înscrisuri ale seniorilor tulceni”, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Tulcea, a avut planificată lansarea și la Sulina a revistei ”Seniorii Tulceni” nr.17. Și astfel, în ziua de 11.10.2019, după ce ne-am făcut anunțată din timp prezența:


 
am luat șalupa către Sulina. Ca printr-un miracol, de parcă șalupa ar fi fost balena ce reușise să-l înghită și pe Iona, în pântecele sale s-a făcut nevăzută incredibila grămadă de bagaje ale celor 15 pasageri care, bine scuturați de valurile peste care gâfâind șalupa reușea să treacă, mai aruncau câte un o privire discretă spre vestele de salvare rămase suspendate undeva sus, în plasele lor.






















Și totuși – mari sunt minunile Domnului – am ajuns cu bine în Sulina și ne-am grăbit spre sala bibliotecii unde fusese programată întâlnirea cu localnicii. Ușa era deschisă, dar dincolo de ea, sala ne aștepta așa:


 Totuși, după ce ne-am învârtit puțin nedumeriți, ne-am arborat ”steagul”,





















am pregătit revistele și tricourile cu sigla asociației pe care urma să le oferim și după puțin timp, și-au făcut apariția... 3 persoane cu care am făcut cunoștință. Prima persoană cu care am făcut cunoștință a fost președinta comunității elene din Sulina, doamna Gheorghe Dracopulo Ecaterina, care ne-a prezentat fondul de carte rară al bibliotecii(care în prezent nu are bibliotecar). 























Apoi, l-am cunoscut și pe domnul Comărzan Gheorghe, care de câțiva ani a organizat pe cheltuială proprie o expoziție a colecției sale de obiecte din vechea Sulină. Vi le prezentăm:
































Apoi, l-am cunoscut și pe domnul Mihail Hancerencu, care în felul său discret, a dispărut pentru câteva momente dintre noi, ca să revină cu câteva cărți de poezie scrise de el, pe care ni le-a dăruit. Și astfel, am mai găsit doi colaboratori pentru revista noastră și ne-am bucurat să constatăm că mai există și-n Sulina oameni care pot gândi un pic mai departe de rutina cotidianului și goana pentru viața de zi cu zi, oameni care se străduiesc să aducă în viața noastră frumosul și să păstreze încă viu în amintirea noastră, trecutul.

Și pentru că venirea noastră la Sulina avea drept scop să facă revista și preocupările seniorilor tulceni, cunoscute și sulinenilor, am ieșit pe străzi și am continuat să distribuim revista oamenilor pe care i-am întâlnit, la farmacie, la cabinet medical, la școală.

 Orașul părea adormit, cu oameni puțini și aceia adunați pe la câte o terasă, copii și mai puțini, multă liniște, întreruptă doar de clipocitul permanent al apei ce se lovea de bordajul ambarcațiunilor ancorate la mal. Și pentru că timp până la plecarea șalupei înapoi spre Tulcea mai era și cu toții mai fuseserăm fiecare în urmă cu mulți ani prin Sulina, am ales să facem o scurtă plimbare până la mare, profitând de vremea caldă.
































Am plecat din Sulina gândind că dacă pentru o corabie, ca să poată naviga, este bine să aibă un vânt bun din pupă, pentru ca o localitate să se poată dezvolta și mai ales să rămână vie, este bine ca oamenii să nu uite că dincolo de viața lor individuală, de îndatoririle și responsabilitățile individuale, există și îndatorirea de a fi cetățean, de a trăi nu doar pentru sine ci și pentru cei și cele ce vor rămâne în urma sa.





miercuri, 9 octombrie 2019

Curs

În data de 14.10.2019, la sediul Crucii Roșii din Tulcea se va organiza un curs de prim-ajutor pentru seniori, susținut de domnul doctor Vâlcu Dumitru.
Persoanele care doresc să participe sunt așteptate la sediu, la orele 14.

luni, 19 august 2019

Comunicat

                                           COMUNICAT DE PRESĂ
 

În perioada 20.08.2019 – 30.11.2019, organizația Seniori în acțiune desfășoară în Tulcea proiectul Scrisuri și înscrisuri ale seniorilor tulceni, finanțat de CONSILIUL JUDEȚEAN TULCEA în cadrul sesiunii de finanţări nerambursabile, pe anul 2019, din cadrul domeniului Activități Social/ Culturale, având ca partener Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea.

Scopul proiectului este organizarea unor evenimente culturale, care vor spori informarea cetăţenilor în domenii de interes pentru problematica seniorilor, cum ar fi promovarea unui mod de viaţă activ, încurajarea învăţării permanente – esenţiale în prevenirea efectelor distructive ale îmbătrânirii, precum şi promovarea realizărilor culturale ale seniorilor oraşului şi judeţului.
Prin acest proiect vor fi sensibilizate cca. 300 de persoane din municipiu, reprezentanţi ai comunităţii locale, asupra nevoii de implicare în acţiuni, în vederea menţinerii şi păstrării unui rol activ în viaţa socială a persoanelor de vârsta a treia.
Vor fi realizate 2 numere ale revistei ”SENIORII TULCENI” (cu apariție trimestrială, respectiv septembrie – pentru trim. III, noiembrie-decembrie – pentru trim. IV) dar cu paginație și tiraj mărit, care vor constitui atât un mijloc de informare, cât şi o tribună pentru seniorii de diferite etnii în domeniul istoric, cultural, turistic, ecologic, medical, social.
Se va urmări stimularea unui număr cât mai mare de persoane de vârsta a treia (minim 35) – unii chiar personalităţi ale urbei – în scopul de a continua să-și menţină un rol activ în viaţa municipiului, susţinându-se  stimularea creativității vârstnicilor și menținerea interesului pentru informare și cultură.
De asemenea, se va urmări influențarea pozitivă a percepției comunităţii locale cu privire la nevoile reale de implicare a persoanelor de vârsta a treia în acţiuni sociale și va fi promovată îmbătrânirea activă atât la nivelul municipiului, cât și la nivelul județului Tulcea, prin realizarea a 6 evenimente: lansări și mese rotunde la Tulcea, Jurilovca, Isaccea, Sulina și Babadag.
Lansarea revistelor va fi realizată în perioada 13-20.09.2019 și 18-25.11.2019.
Valoarea proiectului este de 19.597 lei, din care 17.430 lei reprezintă finanțarea de la bugetul Consiliului Județean Tulcea.
În spiritul bunelor relații pe care presa tulceană le are cu întreaga comunitate, vă rugăm să ne sprijiniți în diseminarea informației către publicul din orașul nostru.

Cu stimă,
Nicolescu Tania
coordonator proiect

marți, 21 mai 2019

Excursie Bulgaria

Cu toate că în acest an căldura primăverii s-a lăsat cam mult așteptată, de multe ori ascunzându-se pe sub cenușiul norilor posomorâți, gata parcă în orice clipă să înmoaie dorința multora de a călători, până la urmă și-a făcut totuși simțită prezența. Și cum călătorului îi stă bine cu drumul, ne-am grăbit să pornim în excursie, sperând că vremea cea capricioasă va ține totuși cu noi și nu ne va sabota călătoria. Și s-a dovedit până la urmă, că pe cei îndrăzneți norocul îi ajută, astfel că sumbrele prognoze meteorologice ce anunțau cod roșu de furtuni și ploi, s-au dovedit a fi pentru noi, doar niște baloane de săpun. Traseul Tulcea, București, Lovech, Sofia, Chuipletevo, Burgas, Nessebar, Balcik, Kaliakra - de aproximativ 1500 de km - care a fost ales în ideea de a putea obține instantanee fotografice inedite, a fost parcurs în patru zile. Sigur, uneori, așa cum se spune, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și cu părere de rău, pentru că nu am știut localizarea exactă a Palatului Evksinograd și nici că intrarea pe domeniul acestuia se poate doar pe baza de programare, am ratat vizitarea acestuia, ca dealtfel și a Pădurii de piatră și a mănăstirii Aladja, care cu siguranță i-ar fi interesat pe cei pasionați de fotografie. Cum excursiile noastre sunt organizate doar pe baza activității câtorva voluntari, sperăm că în timp, prin implicarea mai multor persoane în organizarea excursiilor – căci, se spune, unde-s doi, puterea crește - și prin dobândirea unei experiențe – omul din greșeli învață, nu-i așa? – aceste mici neajunsuri să poată fi eliminate. Ceea ce ne-a impresionat pe toți pe parcursul călătoriei în Bulgaria, a fost oceanul de verdeață ale cărui valuri se unduiau pretutindeni încântându-ne privirea și curățenia desăvârșită din jur. Neîncrezători, încercam să ”vânăm” prin geamurile microbuzului, peturile și gunoaiele pe care eram obișnuiți să le vedem aruncate pretutindeni, dar nu le-am văzut. Satele, cu căsuțe modeste – n-am observat pe nicăieri genul ostentativ de palat cu etaj și coloane - erau situate în general departe de șosea și ocrotite de liziere verzi. Până și iarba de pe marginea șoselelor – de-a lungul cărora pe kilometri întregi erau înălțați parazăpezi pentru a preveni înzăpezirea pe timpul iarnii – era cosită și adunată cu grijă în saci. Așadar, la unii, se poate! Primul obiectiv la care am ajuns, a fost Peștera Devetashka, ce se află pe malul de est al râului Osam, în apropierea orașului Lovech. Impresionantă, peștera se aseamănă cu o grotă imensă, a cărei înălțime variază de la 60 la 100 de metri și se extinde după circa 40 m, formând o hală spațioasă de 2.400 metri pătrați care este luminată prin mai multe deschideri mari în tavan, care permit să pătrundă lumina zilei. Se spune că este locuită de lilieci, însă am văzut doar porumbei care-și făcuseră cuiburile prin nenumăratele scobituri din tavanului peșterii. După ce am fotografiat-o, ne-am îndreptat către orășelul din apropiere, Lovech, o fostă fortăreață romană – ale cărei ziduri groase străjuiesc și acum de pe deal orașul - este numit orașul liliecilor, datorită numărului mare de tufe de liliac răspândite pe teritoriul său. Pe vremuri, a fost un important centru comercial al Bulgariei. Un obiectiv deosebit, pe care n-am vrut să-l ratăm, a fost podul acoperit – singurul din Bulgaria și al doilea din Balcani pe lângă podul Galata din Istambul. Acesta, a fost construit pe la sfârșitul secolului XIX, și adăpostea pe atunci cca.64 de prăvălii, care au ars în anul 1925. Apoi a fost reconstruit și mărit și pe lângă un restaurant și cafenele, adăpostește și câteva magazine. Amatorii de suveniruri pot găsi acolo săpunuri, creme, parfumuri cu esență de trandafiri.




 Spre seară, ne-am îndreptat către Sofia unde urma să ne cazăm. Dar... nicio fericire nu este perfectă. Ajunși la cazare, am constatat că nu aveam toate camerele rezervate. ”Cineva”, se pare că anulase o rezervare pentru două persoane. Aveam deja 18 persoane cazate când am aflat aceasta. Era seară, eram obosiți, dar doi dintre noi, printre care și șoferul, nu aveau cameră. Pe când cei ”rămași pe baricade”, continuam să insistăm asupra faptului că este o greșeală și arătam recepționerei vaucherele pe care le aveam, iată că au mai apărut două rezervări anulate. Acum, teoretic, patru persoane nu aveau cameră. Și deodată, pe când încă nu ne dumiriserăm asupra situației și minutarele ceasului se învârteau în jurul orei 22, holul hotelului s-a umplut de chinezi. Totuși nu au stat prea mult pe acolo și în ordinea care-i caracterizează s-au îndreptat spre lifturi. Atunci s-a făcut ”lumină” și înțelegând că nu aveam nicio șansă de a mai primi vreo cameră, n-am avut încotro și am făcut chetă pentru cei doi rămași fără cazare, care au fost trimiși – ce amabil a devenit personalul de la recepție! - să se cazeze contra cost, la alt hotel(la cca. 14 km mai departe). Omul... măsură a tuturor lucrurilor... Nu ne mai rămânea altceva, decât să rezolvăm problema la întoarcere, pe cale administrativă.
A doua zi, am pornit către centrul Sofiei, urmând să găsim Palatul de Justiție, de unde, potrivit informației găsite pe internet, am fi putut lua un autocar cu care să facem un tur gratuit al orașului. Taximetriștii locali ne-au furnizat informația locului exact de unde se poate face acest tur. Cum până la ora plecării mai era timp, am putut vizita – cei ce au dorit aceasta – Catedrala Alexander Nevski ridicată în 1912 – cea mai mare biserică din Balcani după cea din Belgrad. Având o clopotniță de 53 de metri și 53 de clopote ea poate adăposti până la 5000 de persoane. În apropierea ei se află Biserica Sfânta Sofia, datând din vremea lui Iustinian. Până să ajungem la catedrală, am putut vizita și Biserica Sfântul Nicolae, o adevărată bijuterie arhitecturală realizată în secolul XIII și în subsolul căreia se află mormântul Sfântului Serafim, Făcătorul de minuni al Sofiei. Turul orașului pe care ne așteptam să-l facem conform informației de pe net, gratuit, n-a fost gratuit. Și dacă ne gândim mai bine, nici măcar tur al orașului nu s-a putut numi, ci mai degrabă o scurtă învârtire în jurul ”buricului” orașului. Am pornit din spatele catedralei Nevski, am văzut Podul cu lei, Palatul și grădina regală, Parlamentul, stadionul orașului, statuia lui Vasil Levski, unul din eroii poporului bulgar, zona Universității și până să ne dăm seama, ne-am reîntors în punctul de plecare, după care am mers să luăm prânzul la restaurantul cu specific rusesc din fața bisericii Sfântul Nicolae.
























 Cum timp mai aveam și nu doream să îl pierdem obosindu-ne prin diverse magazine, am hotărât să mergem pe muntele Vitosha. Am ajuns până-n sătucul Ciuipletevo. Părea să fie un sat de vacanță, aproape pustiu la ora la care am ajuns. Nici măcar câinii nu lătrau. Dincolo de podețul aruncat peste râul populat cu păstrăvi, se putea merge aproximativ cinci kilometri până spre vârful muntelui, însă o asemenea aventură ar fi depășit puterile fizice ale multora dintre noi, aflați la al șaselea sau al șaptelea deceniu al vieții, așa că am renunțat mulțumindu-ne să ne odihnim sau să să facem scurte incursiuni urcând către bisericuța construită în 1860, închisă cu lacăt și păzită din apropiere de un câine ce s-a mulțumit doar să ne cerceteze cu o privire mirată. Totuși, satul nu era cu desăvârșire părăsit și intrând în vorbă cu un localnic ce-și făcea de lucru prin grădină, acesta a ținut să spună că bulgarii sunt prieteni cu vecinii lor, rușii și românii Și ca să dovedească că știe ceva despre România a adăugat că cei din sat o apreciază pe Kovesi, ”care o să ne ducă în Europa!”. Mulțumiți că suntem cunoscuți pentru lupta anticorupție chiar și-n acest sătuc ce părea decupat dintr-un alt timp, ne-am întors la hotel, de unde am mai făcut fotografii prin împrejurimi.





 În dimineața următoare, am plecat către Burgas,cel de-al patrulea oraș bulgărec – ca mărime – renunțând mai vizităm și Plovdivul, pentru a ne putea sosi la timpul potrivit ca să putem prinde vaporul spre insula Sfânta Anastasia, care este situată la 4 mile sud-est de Burgas. Insula Sfânta Anastasia este singura insulă a Bulgariei care găzduiește o biserică. Acest lăcaș a făcut parte dintr-un ansamblu monahal care a existat acolo încă din sec. XV. Arsă de câteva ori, atacată de pirați în căutare de comori, mănăstirea a suferit deteriorări, reparații și extinderi succesive, dăinuind până în 1923 când a fost transformată într-o închisoare. Istoricul locului consemnează faptul că 132 de deținuți au fost exilați pe Insula Sfânta Anastasia, 43 dintre ei reușind să evadeze. După acest eveniment insula și-a căpătat numele de Insula Bolșevicilor. Biserica de piatră, înălțată în sec. XV-XVI, este mică, dar foarte solidă. Are o singură turlă, scundă, iar în jurul pereților, la exterior, sunt mese și bănci de lemn. În prezent, la biserica din insulă nu se mai oficiază slujbe, dar - la cerere, și cu angajarea unui preot pentru ceremonie, biserica poate fi folosită gratuit pentru cununii sau botezuri. Farul de pe Insula Sfânta Anastasia datează din 1914 și nu este primul construit aici. Pe un stâlp de metal înalt de 40 metri, o companie franceză a ridicat primul far în anul1889. În fostele chilii mănăstirești s-a amenajat de curând un muzeu modern. La întoarcerea cu vaporul am văzut delfinii făcând salturi în apă, iar în depărtare, am surprins cu aparatele de fotografiat o furtună care din fericire nu s-a îndreptat spre micul nostru vaporaș.






Cum timpul ne presa, ne-am îndreptat apoi către Nessebar unde aveam cazarea - care a decursde această dată fără probleme - și apoi ne-am grăbit să vedem Nessebarul noaptea și să căutăm o terasă unde să luăm cina. Întâlnirea cu Nessebarul, chiar și pentru cei care l-au mai vizitat, a fost o reală încântare. Nessebar este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, construit pe vechile ruine ale așezării trace Mesambria. A fost denumit „Melsambria”, adică „orașul lui Melsa”, probabil întemeietorul așezării, și a fost dat de greci atunci când au colonizat așezarea în anul 510 î.Hr.. Apoi, a purtat denumirea de „Mesambria”. În 1956 orașul a fost proclamat rezervație arhitecturală și arheologică. Ruinele antice ale zidurilor fortificate, cu porți, care datează din secolele III-IV, bisericile din secolele V-VI, cele păstrate din secolele X-XI, din perioada medievală și cele 60 de case din perioada renașterii dau orașului și în prezent o atmosferă cu totul specială. Legendele spun că în timpul existenței sale, în Nessebar au existat peste 40 de biserici. În prezent există însă date certe doar pentru 26 dintre ele. Din secolul al XI-lea numele slav de Nessebar a fost folosit în locul numelui de Mesambria. Cât despre comercianții pe care-i întâlnești la tot pasul, se poate spune că sunt vânzători înnăscuți. Chiar dacă n-ai nevoie de nimic, tot nu reușești să pleci fără să cumperi măcar câteva nimicuri. Cu greu am reușit să ne adunăm cu toții pentru a reuși să plecăm la ora convenită.
























Următoarea escală era prevăzută la Palatul Evksinograd cu renumitul său parc de 800 ha, situat în apropierea orașului Sf. Constantin și Elena. Dar, când l-am găsit(trecusem deja de drumul spre Pădurea de Piatră și mănăstirea Aladja) era necesară programarea prealabilă. Am mers mai departe spre Balcik, unde cei ce nu văzuseră Palatul Reginei Maria au putut să-l viziteze. Regina Maria a fost un excelent diplomat și prin vizitele sale în străinătate a făcut cunoscută România, ţara sa de adopţie şi interesele ei. După venirea la putere a lui Carol al II-lea, în 1930, rolul acesteia în viaţa publică a fost marginalizat. La scurt timp a fost obligată să se autoexileze la Balcic (pe atunci în România), unde anturajul său era strict supravegheat şi unde i s-a interzis orice implicare politică. Despre castelul Reginei se poate spune că începuturile acestuia se leagă de cea de a doua vizită a reginei în Balcic, în 1924, la insistențele pictorului Alexandru Satmari. Probabil că acesta cunoștea bine zona, deoarece Balcicul era vizitat în aceea perioadă de cei mai importanți pictori ai timpului, acest loc, parte de paradis, îmbinând arbori seculari, mori de piatră, cascade și susurul mării. Stabilirea Reginei va atrage numeroși burghezi care vor construi un număr mare de vile și va transforma Balcikul în stațiune. Un an mai târziu acestei vizite începea construcția domeniului de la Balcic, Regina îndrăgostindu-se pur si simplu de oraș. Palatul numit “Cuibul Liniștit” a fost realizat de arhitecții Augustino și Amerigo din Italia, împreună cu grădinile realizate de Jules Jeannin din Elveția, care a îmbinat armonios noua grădina în tot peisajul existent aici și pe care Regina a cerut imperios să nu se strice nimic. Construcția s-a terminat în 1936, după 11 ani de lucru. Atracția principală a fost și este parcul, devenit astăzi o grădină botanică. Clădirea principală este o extravagantă “coexistență” dintre un minaret musulman și o capelă creştină, ilustrând perfect felul de a fi al Reginei Maria.






















 Înainte de a ne întoarce acasă, în compensare pentru obiectivele pierdute, am mers către Capul Kaliacra. Denumirea Kaliakra înseamna "Frumosul Cap" datorita culorii sale rosii, data de calciu care este acolo prezent. În secolul IV a fost construita aici o cetate care în antichitatea a slujit ca mânastire.Pe vremea triburilor trace (geţii sudici) aici se ridica o cetate a „terizilor” („teri – Z”, sau „Oamenii pământului care au trecut printr-un sfârşit de lume”) dovedind astfel vechimea prezenţei getice pe acele meleaguri, din secolele IV î.Hr, până la mijlocul sec. I d.Hr., când teritoriul a fost ocupat de romani.Aceştia au făcut din aşezare un important centru comercial, cu trei porturi, l-au numit Akra şi l-au integrat în provincia Scythia Minor. Inaccesibilitatea locului a făcut încă din antichitate din ea o mare fortăreaţă, fiind a doua cetate importantă la Marea Neagră, după Tomis. Fortăreaţa a fost folosită de traci, apoi succesiv de către romani, bizantini şi bulgari.O legendă spune că la un moment dat, aici, în această fortăreaţă, şi-a adăpostit bogăţiile Lisimah, succesorul lui Alexandru cel Mare, macedoneanul. Se spune că grecii au redenumit-o Kali Akra, denumirea însemnând „bun adăpost” (ca adăpost faţă de vânturile din nord-est), denumire păstrată până în epoca bizantină şi preluată de turci sub forma Celigra.Între anii 1913-1916 și 1918-1940, capul a făcut parte din județul Caliacra- România.




 Text și fotografii -Tania Nicolescu