La Galați – o premieră pentru țara noastră - a fost
înființată în anul 2016, o universitate pentru persoanele de vârsta a treia.
Acest gen de universități, au fost deja înființate în celelalte țări ale
Uniunii Europene care au luat în serios fenomenul demografic de îmbătrânire a
populației, fenomen care are un puternic impact asupra societății, implicând în
absența unor măsuri pro-active, o sporire a poverii fiscale asupra bugetelor
naționale și locale, determinată de creșterea costurilor necesare îngrijirii
bolilor acute, somatice și/sau psihice ale vârstnicilor. Este deja știut că
marea majoritate a vârstnicilor, odată cu ieșirea la pensie tind să se replieze
asupra propriei persoane și să se izoleze social(cu atât mai mult cu cât până
la pensionare s-au identificat cu rolul
lor social), limitându-se adesea la activitățile de rutină(gospodărie,
îngrijirea pe o anumită perioadă a nepoților sau rudelor) ceea ce nu constituie
nici pe departe un stil de viață sănătos și activ.
O
viață marcată de rutină, sedentarism, solitudine și cu șanse reduse de a învăța
în permanență ceva nou, duce într-o singură direcție și anume aceea a
instalării și cronicizării (uneori destul de timpurii) a bolilor fizice,
psihice(depresii, anxietăți) și nu în ultimul rând al declinului cognitiv,
toate acestea fiind însoțite de neputință și dependență crescândă și destul de
des, de necesitatea asistării vârstnicului în cadrul unui centru rezidențial.
Iar centrele rezidențiale, tratamentele, nu doar că sunt tot mai costisitoare,
dar nici nu ajung să satisfacă solicitările tot mai numeroase.
Și cu toate că știe că, a preveni este
mai ușor decât a trata, nu sunt puțini cei care continuă să pună carul înaintea
boilor și ignorând prevenția să aștepte minuni de la pastila salvatoare.
Studiile efectuate, arată că un organism îmbătrânește după cum îmbătrânește
creierul său. Iar prevenirea îmbătrânirii cerebrale – care aduce cu sine
alterarea capacității de concentrare, a memoriei, stări de epuizare, declin
cognitiv – depinde de gestionarea factorilor ce au o influență nocivă asupra sa
și anume: sedentarismul, izolarea socială, alimentația incorectă,
hipertensiunea, diabetul zaharat, consumul crescut de alcool, fumatul, stresul,
lipsa activităților care să stimuleze sistemul nervos ajutând la formarea
noilor conexiuni neuronale. De aceea, învățarea permanentă este de un real folos
în prevenirea îmbătrânirii cerebrale. Aristotel spunea: "Educația este cea
mai buna pregătire pentru bătrânețe."
În oferta anului universitar 2016-2017 a Universității de vârsta a treia, s-au aflat discipline diverse, din următoarele domenii: Drept, Artă & Literatură, Kinetoterapie, Turism, EconomieNutriție & Ingineria alimentelor, Teologie, Istorie & Filozofie, Medicină & Psihologie, Educație pentru vârsta de argint, Științe & Tehnologie, Informatică, iar informația a fost structurată în funcție de preocupările vârstnicilor.
În oferta anului universitar 2016-2017 a Universității de vârsta a treia, s-au aflat discipline diverse, din următoarele domenii: Drept, Artă & Literatură, Kinetoterapie, Turism, EconomieNutriție & Ingineria alimentelor, Teologie, Istorie & Filozofie, Medicină & Psihologie, Educație pentru vârsta de argint, Științe & Tehnologie, Informatică, iar informația a fost structurată în funcție de preocupările vârstnicilor.
Astfel, la
drept, se predau noțiuni despre
testamente, dezbateri succesorale sau activitate consulară, la medicină noțiuni
despre îmbătrânirea sănătoasă, citirea analizelor, la Alimentație, noțiuni
despre nutriție. Toate aceste activități sunt desfășurate sub formă de prelegeri, conferințe, ateliere de
dezbatere și seminarii, grupuri de lectură, vizite, tururi ghidate și promenade.
În cursul zilei de 09/05/2017, un grup de 44 de studenți ai Universității
vârstei a treia au venit în vizită în județul Tulcea, unde au vizitat câteva
obiective turistice ca: Mănăstirea Saun, Centrul Muzeal Eco- Turistic din
Tulcea, Babadagul, Enisala. În Tulcea, au fost întâmpinați cu bucurie de
reprezentanții Asociației ”Seniori în acțiune” și ai Asociației ”Noroc”. Cu
toate că timpul în care s-a vizitat Acvariului și pauza de cafea, au fost din
păcate prea scurte, totuși ne-am bucurat să ne putem cunoaște, să facem schimb
de informații legate de activitățile întreprinse și chiar să plănuim activități
comune(seri literar-artistice).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu