Prezentarea revistei ”seniorii Tulceni” la Festivalul Internațional al Cărții „Axis Libri” - Ediția a IX-a 14-18 iunie 2017

Revista ”Seniorii Tulceni” este o inițiativă a Asociației ”Seniori în acțiune”, care și-a dorit să schimbe percepția și atitudinea comunității față de persoanele vârstnice, dar și atitudinea acestora față de propriile persoane, orientându-le spre menținerea pe timp cât mai îndelungat, a unui rol activ societate, impulsionându-le să-și asume responsabilități, să manifeste inițiativă, coeziune față de semeni și mai ales să devină factori activi în prevenirea efectelor negative ale îmbătrânirii, prin învățarea permanentă. 

În paginile revistei noastre își găsesc locul creațiile scriitorilor locali(profesioniști sau amatori), sunt promovate lucrările artiștilor plastici sau articolele profesioniștilor care încă activează sau au activat în diferite domenii și continuă să împărtășească din cunoștințele și experiența lor, semenilor. Cât despre cei care nu mai sunt printre noi, dar ne-au luminat viețile, revista are grijă ca ei să nu fie prea curând uitați. Desigur ca organizație non-guvernamentală care reprezintă un segment de populație destul de marginalizat, ne dorim mai mult. Cum ar fi, să putem reuși să implicăm persoanele vârstnice în activități de asistență socială, medicală și chiar economică, doar că pentru toate acestea ar fi necesară depășirea dificultăților de moment, cum ar fi acela de a avea un sediu adecvat activităților pe care ni le propunem(de exemplu pentru a putea asigura tratamente la domiciliu), sau de a avea reprezentanți în Comisia de Dialog Social și Civic pentru vârstnici, din cadrul Prefecturii.

Revenind însă la Revista ”Seniorii Tulceni”, primul număr al acesteia a fost lansat în vara anului 2015, și a fost inițial semestrială, ca apoi, din 2016 să devină trimestrială. O bună parte dintre numere au fost autofinanțate, altele, ca dealtfel și următoarele trei(numerele opt, nouă și zece), să fie co-finanțate de Primăria Tulcea. Director al revistei – Nicolescu Tania – psiholog (cu 11 cărți de poezie și proză), iar redactor șef este Carașca Tănase – scriitor. În paginile revistei se regăsesc scriitori din municipiu dar și din județ: Dopcea Marian, Paul Sârbu, Olimpiu Vladimirov, Carol Feldman- Israel, Netcu Elena Carașca Tănase, Mircea Petcu, Ion Gheorghiță, C-tin Bejenaru și alții. Prima copertă a revistei a fost ilustrată cu creațiile plastice ale pictorilor locali : Ștefan Știrbu, Adrian Pal, Maria Popescu Suciu, Keyta Ibrahima, Maria Pelmuș și vor urma și alții, iar coperta a IV-a, a fost ilustrată cu o parte din fotografiile seniorilor noștri, care au participat la expoziția și concursul de fotografie – aflat în acest an la cea de-a treia ediție, expoziție organizată  de asemenea de către asociația noastră. Cea de-a treia copertă are rolul de a prezenta activitățile organizației, cum ar fi lansările de carte, serile culturale sau mesele rotunde pe teme medicale, Târgurile bunicilor, dar devine uneori o pagină de opinii în imagini cu accente critice, întrucât reprezintă și aspectele mai puțin plăcute ale orașului.

Foarte apreciate sunt și articolele medicilor, care conțin sfaturi sau sugestii de prevenție, extrem de folositoare într-un oraș în care numărul specialiștilor este deficitar. Aceste articolele sunt semnate de medici care înțeleg atât importanța educației continue a populației, cât și faptul că profesia lor nu se poate limita doar la cadrul strict al programului. Numele lor - și cu această ocazie le mulțumim din suflet – sunt:Anghel Rodica, Cornelia Caliga, Cobzariu Lorelai, Dumitru Vâlcu, Ampleev Evdochia, Militaru Laurenția. Nu în ultimul rând, au fost foarte apreciate articolele despre istoria ținuturilor nord-dobrogene, scrise de către cunoscutul arheolog  Dr.Victor Baumann, sau profesorii Rădulescu Nicolae, și Ariton Nicolae sau informațiile legislative care prezentau interes pentru vârstnici, primite de la Aurica Mihalcea. Revista mai cuprinde cronici de carte, articole despre muzica, importanta spotului pentru vârstnici, interviuri, sunt prezentate personalitățile tulcene și de curând, o pagină de debut, care are rolul de a încuraja persoanele vârstnice în a-și exprima opiniile sau a-și face cunoscute creațiile. Pe scurt, revista ”Seniorii Tulceni” se dorește a fi pentru vârstnici o pledoarie pentru creația continuă, cea care ajută omul să se dezvolte și să se modeleze și, un ”Nu” hotărât spus rutinei.

Revista ” SENIORII TULCENI” numărul 7

http://en.calameo.com/read/000003524f8cfc23e11fa

UNIVERSITATEA VÂRSTEI A TREIA

La Galați –  o premieră pentru țara noastră - a fost înființată în anul 2016, o universitate pentru persoanele de vârsta a treia. Acest gen de universități, au fost deja înființate în celelalte țări ale Uniunii Europene care au luat în serios fenomenul demografic de îmbătrânire a populației, fenomen care are un puternic impact asupra societății, implicând în absența unor măsuri pro-active, o sporire a poverii fiscale asupra bugetelor naționale și locale, determinată de creșterea costurilor necesare îngrijirii bolilor acute, somatice și/sau psihice ale vârstnicilor. Este deja știut că marea majoritate a vârstnicilor, odată cu ieșirea la pensie tind să se replieze asupra propriei persoane și să se izoleze social(cu atât mai mult cu cât până la pensionare s-au identificat cu rolul  lor social), limitându-se adesea la activitățile de rutină(gospodărie, îngrijirea pe o anumită perioadă a nepoților sau rudelor) ceea ce nu constituie nici pe departe un stil de viață sănătos și activ.

 O viață marcată de rutină, sedentarism, solitudine și cu șanse reduse de a învăța în permanență ceva nou, duce într-o singură direcție și anume aceea a instalării și cronicizării (uneori destul de timpurii) a bolilor fizice, psihice(depresii, anxietăți) și nu în ultimul rând al declinului cognitiv, toate acestea fiind însoțite de neputință și dependență crescândă și destul de des, de necesitatea asistării vârstnicului în cadrul unui centru rezidențial. Iar centrele rezidențiale, tratamentele, nu doar că sunt tot mai costisitoare, dar nici nu ajung să satisfacă solicitările tot mai numeroase.

Și cu toate că știe că, a preveni este mai ușor decât a trata, nu sunt puțini cei care continuă să pună carul înaintea boilor și ignorând prevenția să aștepte minuni de la pastila salvatoare. Studiile efectuate, arată că un organism îmbătrânește după cum îmbătrânește creierul său. Iar prevenirea îmbătrânirii cerebrale – care aduce cu sine alterarea capacității de concentrare, a memoriei, stări de epuizare, declin cognitiv – depinde de gestionarea factorilor ce au o influență nocivă asupra sa și anume: sedentarismul, izolarea socială, alimentația incorectă, hipertensiunea, diabetul zaharat, consumul crescut de alcool, fumatul, stresul, lipsa activităților care să stimuleze sistemul nervos ajutând la formarea noilor conexiuni neuronale. De aceea, învățarea permanentă este de un real folos în prevenirea îmbătrânirii cerebrale. Aristotel spunea: "Educația este cea mai buna pregătire pentru bătrânețe."
În oferta anului universitar 2016-2017  a Universității de vârsta a treia, s-au aflat discipline diverse, din următoarele domenii: Drept, Artă & Literatură, Kinetoterapie, Turism, EconomieNutriție & Ingineria alimentelor, Teologie, Istorie & Filozofie, Medicină & Psihologie, Educație pentru vârsta de argint, Științe & Tehnologie, Informatică, iar informația a fost structurată în funcție de preocupările vârstnicilor.

 Astfel, la drept, se predau noțiuni despre testamente, dezbateri succesorale sau activitate consulară, la medicină noțiuni despre îmbătrânirea sănătoasă, citirea analizelor, la Alimentație, noțiuni despre nutriție. Toate aceste activități sunt desfășurate sub formă de prelegeri, conferințe, ateliere de dezbatere și seminarii, grupuri de lectură, vizite, tururi ghidate și promenade. În cursul zilei de 09/05/2017, un grup de 44 de studenți ai Universității vârstei a treia au venit în vizită în județul Tulcea, unde au vizitat câteva obiective turistice ca: Mănăstirea Saun, Centrul Muzeal Eco- Turistic din Tulcea, Babadagul, Enisala. În Tulcea, au fost întâmpinați cu bucurie de reprezentanții Asociației ”Seniori în acțiune” și ai Asociației ”Noroc”. Cu toate că timpul în care s-a vizitat Acvariului și pauza de cafea, au fost din păcate prea scurte, totuși ne-am bucurat să ne putem cunoaște, să facem schimb de informații legate de activitățile întreprinse și chiar să plănuim activități comune(seri literar-artistice).

Târgul Bunicilor - 28/04/2017

”DUPĂ COLȚ” - CAROL FELDMAN

Prima mea întâlnire cu scriitorul și cetățeanul de onoare al orașului nostru a avut loc cu câțiva ani în urmă. Prin bunăvoința unei cunoștințe comune am putut citi câteva din cărțile autorului și cu ocazia unei reveniri  a domniei sale  la Tulcea, i-am cerut permisiunea de a-mi răspunde la câteva întrebări pentru a putea  încropi ceea ce devenea primul interviu pe care-l scrisesem. Când l-am încheiat, i-am un titlu: ”Lecție de iubire”. Ce anume mi-a inspirat acest titlu? Cu voia dumneavoastră am să citez începutul acelui interviu care se regăsește și-n volumul meu” Puzlle”  editat în 2010:

            Cu ceva vreme în urma, traversând oraşul, am zărit pe neaşteptate pe frontispiciul unei clădiri, ceva ce nu mai observasem până atunci. Cu litere mari, scria: “Tulcea, te iu­besc!”. Si-n vreme ce neaşteptata declaraţie continua să-și unduiască în lumina amiezii albele litere, am simţit cu surprindere cum sunt cuprinsă de un cald sentiment de bucurie interioară, ca acela pe care-l ai atunci când după îndelungate peregrinări te întorci în locul pe care-l poţi numi fără nici o reţinere, acasă. Am înţeles că sunt în asentimentul acelei declaraţii, albe ca un zbor de pescăruş purtând acest adevărat fir al Ariadnei pe deasupra tuturor umbrelor ce ne traversează adeseori existența, înnegurând-o, precum norii umbresc în trecere seninul cerului şi strălucirea eternului soare. Şi aceasta bruscă înţelegere a făcut ca dintr-o dată, curgerea timpului să-mi para a fi mai lină, mai blândă. Nu peste multa vreme mi-a fost dat să reîntâlnesc şi să recunosc acest mesaj: «Are chichineaţa aia de oraş, un farmec pe care nu-l găseşti oriunde»… Citeam una din cărţile lui Carol Feldman – Domnişoara. Şi cu emoţie am citit alta, şi apoi încă una, descoperind pe portativul rândurilor, în susurul nelipsitului şi neuitatului refren al apelor care îmi este şi mie atât de cunoscut şi care-i însoţeşte aproape toate scrierile - cântecul iubirii pentru oamenii şi locurile care au fost leagănul în care s-a plămădit sufletul omului numit Carol Feldman.

În anii ce au urmat,  domnul Carol Feldman a mai poposit din când în când în orașul său natal  pentru a mai împărtăși cu comunitatea sa, bucuria unei noi creații literare, primită de fiecare dată cu mult entuziasm de către cei ce veneau în număr mare să-l întâlnească. Și nu mă mira deloc entuziasmul participanților, întrucât observasem și eu atunci, spre sfârșitul acelui prim interviu că : ”răsfoind cu Carol Feldman printre filele amintirilor sale, nici nu am observat cât de repede a trecut timpul,  - ”acest iscusit învăţător al tuturor, atât de lung când este gol de fapte şi atât de scurt când îţi aminteşti de dânsul” -(N. Iorga). Un timp, pe care Carol Feldman a învăţat să-l trăiască nu doar pentru sine ci şi pentru alţii, pentru bucuria de a simţi rodindu-i în suflet, iubirea pe care a sădit-o şi în sufletele altora”.

 De curând, am primit cartea ”După colț” recent apărută la editura HASEFER(2017). Și deschizând-o, am citit cu uimire în cuvântul înainte scris de Alexandru Marinescu, că autorul cărții ar considera că, volumul ar fi… ultimul din cariera sa. M-a întristat. Peste câteva pagini, am găsit și rândurile autorului, care lămurea intenția sa de a alcătui un panoptic care să cuprindă toate figurile importante – prezente sau trecute - din viața sa, în această lume: ”creată de EL, după voia Sa și retușată de noi, după voia noastră” – așa cum observa autorul. Și am citit cartea, o dată, apoi încă o dată… Personajele descrise, multe dintre ele, rudele deja trecute în neființă, mama, tatal, soția Betty mătușa Motea, bunica Grand Maman, Baba Sura, Bunicul Zeida, cel care  - spunea autorul – ”a trăit și a murit în picioare precum copacii” - apoi, foștii profesori, sau oamenii mai mult mai puțin cunoscuți, uneori întâlniți întâmplător, dar cărora scriitorul le surprinde cu finețe calități umane incontestabile, din păcate tot mai rare în aceste vremuri - creatoare mai degrabă de bipede - și pe care se hotărăște să le înscrie într-un fel de letopiseț pentru generațiile viitoare, spre a le feri de uitare. Pentru că aceștia, prin atitudinile lor în fața vicisitudinilor vieții, au fost și rămân demni de a rămâne în amintirea urmașilor, ca modele de urmat. Căci, așa cum spunea doctorul în medicină Jonas Edward Salk: ”Cea mai mare responsabilitate a noastră este aceea de a fi buni strămoși”. Iar personajele descrise de Carol Feldman, sunt cu siguranță strămoșii de care să-ți amintești cu drag.

Și în această privință, Carol Feldman, pare să fie în acord și cu un alt cunoscut scriitor(poet și prozator) Nichita Danilov, a cărui carte ”Ambasadorul invizibil” începe cu o imagine simbolică ce ilustrează concepţia sa cu privire la menirea omului (şi în speţă, menirea scriitorului) şi anume,  imaginea unui turn construit din carcase vechi de  maşini, care devine după cum spunea dânsul, ” punct de reper pentru navele aflate în larg”, turn dotat cu reflectoare, care să lumineze calea celor aflaţi în valurile vieţii.

            Și totuși, mai era ceva în paginile acestei cărți; ceva ce nu-mi dădea pace. Așa că am început să o recitesc din nou. Și dacă până atunci fusesem preocupată mai mult de tipologia personajelor din carte, de data aceasta am deslușit printre rânduri mirosul pregnant, sunetul și desenul în sepia al unei nostalgii dureroase, care contemplă trecerea ireversibilă a timpului și pierderile pe care le lasă în urma sa. Firește, fiecare om a trăit sau va avea de trăit la rândul său, momente în care schimbările mai mult sau mai puțin așteptate, mai  mult sau mai puțin brutale, să-i coloreze viața într-o nuanță crepusculară și tot ce era minunat în ea să pară a se destrăma iremediabil determinând astfel, schimbarea raportul său cu lumea.

Acest proces(din fericire de multe ori trecător), este denumit de psihanaliști dezvrăjire(pierderea iluziilor și a speranțelor). Însă viața, că vrem sau nu, este un proces de devenire, o combinație de stări prin care suntem datori să trecem. Pentru că, tot ceea avem fiecare, este doar… trecătoarea clipă, momentul prezent și ceea ce psihiatrul evreu Victor Frankl – părintele logoterapiei - numea ”cheia existenței umane” și anume, responsabilitatea. Tot el spunea: sensul vieții mele este să îi ajut pe alții să îl găsească pe al lor”.Despre importanța clipei, ne vorbesc și versurile lui  Omar Khayyam:  ”Nu plânge după ierii ce rupți au fost din viață / Și nu gândi la ziua ce nu știi de-o să vie/Și ieri și mâini și astăzi iluzii sunt și ceață/ Atât ai: clipa. Fă-o să umple o veșnicie”( Vanitas vanitatum).

            Și totuși, privind activitatea prolifică a scriitorului și cetățeanului Carol Feldman, nu putem să nu-i dăm dreptate lui Joseph Murphy care în cartea sa Puterea Extraordinară a subconştientului spunea: ”Încetaţi să mai priviţi vârstele de 65, 75 şi 85 de ani ca fiind sinonime cu sfârşitul. Ele pot deveni, dimpotrivă, momente de început ale unei vieţi noi, mai active, mai libere”. Așa că, fără a ne mai cheltui moneda timpul ce ne este dat cu ezitări, întrebându-ne ce ne poate aduce ”colțul” următor, poate ziua de mâine, sau poate  următorul necunoscut sau necunoscută(încă) a vieții, și amintindu-ne că ”purtăm în noi minunile pe care le căutăm în afară”*, că ”nu suntem doar creaturi ale circumstanțelor ci suntem creatori ai circumstanțelor”**, să dăm tot ceea ce este mai bun în noi, astfel încât, asemenea personajelor cărții distinsului nostru concetățean, să devenim cu timpul, buni strămoși.

Tania Nicolescu

*Thomas Browne

**Benjamin Disraeli

De la lume adunate...

http://nutritionist.info.ro/tag/varstnici/