vineri, 17 iunie 2016

CETĂȚENI ACTIVI LA PUTEREA A TREIA



CETĂȚENI ACTIVI LA PUTEREA A TREIA


În data de 17-06-2016, a fost organizată la Brăila  Cafeneau a Seniorilor VIII,  la care au participat reprezentanți ai autorităților publice locale și ai ONG-urilor. Asociația ”Seniori în acțiune” din Tulcea, a fost reprezentată  la acest eveniment de: Dr. Caliga Cornelia, Dr. Anghel Rodica, Hanganu Valentina și Tania Nicolescu.
Cafeneaua Seniorilor este parte a Proiectului ”Cetățeni activi la puterea a Treia”, inițiat de către Confederația Caritas România, în parteneriat cu Asociația CARP Omenia București și co-finanțat printr-un grant din partea Elveției. Acesta se derulează în perioada 01.01.2016 – 30-04-2017 și are intenția de a crește capacitatea persoanelor vârstnice de a participa la influențarea deciziilor și politicilor publice prin dezvoltarea abilităților acestora în a-și formula și solicita drepturile, participând astfel activ, la creșterea calității vieții lor.
Prin organizarea acestor Cafenele ale Seniorilor în care se vor dezbate problemele cu care se confruntă vârstnicii propunându-se și soluții de îmbunătățire a cadrului de asistență a acestora, se vor organiza două sesiuni pentru dezvoltarea competențelor în advocacy și lobby, la care vor participa 30 de seniori. În încheiere, proiectul prevede organizarea unui Forum al Seniorilor - în incinta Parlamentului – astfel că în 2017 România ar putea deveni a doua țară din Europa -  după Irlanda - care va înființa un Parlament ce va reprezenta interesele persoanelor vârstnice, contribuind astfel la asigurarea unui cadru legislativ favorabil persoanelor vârstnice.

joi, 9 iunie 2016

Delta Dunării vă așteapă să-i descoperiți frumusețea - excursia din 05-06-2016













Anunț II pentru Concursul de fotografie

Pentru concursul de fotografie din această vară, așteptăm participarea tuturor seniorilor din țara care, în trecere prin județul Tulcea fac fotografii ale orașului și județului. Fotografiile pot fi trimise pe adresa de e-mail a asociației(senioriinactiune50@gmail.com) până în data de 15 iulie anul curent.
Numărul minim  de fotografii trimise va fi de 20, dintre care vor fi selectate minim 5.Acestea vor face parte din expoziția deschisa în luna septembrie și urmată de un concurs cu premii în aparte de fotografiat, pentru cele mai bune fotografii votate.
Vă așteptăm participarea!