miercuri, 19 martie 2014

Oraşul Tulcea (partea a III-a)


Cea de-a doua platformă industrială se află pe malul Dunării, în partea de N şi NE a oraşului şi grupează fabrica de conserve din peşte (Tulco SA), cu o activitate ezitantă, după dispariţia Companiei de Pescuit Oceanic şi datorită diminuării producţiei de peşte din Delta Dunării, fabricile de mase plastice, cea de conserve din legume şi fructe (Dalco SA), asemănătoare ca evoluţie cu cea de conserve din peşte, fabrica de bere (dezafectată) şi abatorul şi secţia de preparate din carne (Tabco-Campofrio), cea din urmă asociată cu o firmă spaniolă, care a existat până de curând.
Pe lângă aceste unităţi mari, mai semnalăm existenţa a mai multor fabrici de pâine (Deltapan, Damona, Pluto), a celei de confecţii, a fabricii care produce instalaţii pentru răcire pentru industria berii şi confecţii metalice (Mirex), ateliere de produs mobilă, ateliere de confecţii metalice, societăţi de construcţii (Coral, Deltacons, Cimont), două secţii de îmbuteliat vin şi băuturi spirtoase, fabrica de produse lactate, ateliere de reparaţii auto, ateliere meşteşugăreşti şi de prestări de servicii.
Reţeaua comercială este completă şi complexă, cuprinzând magazine specializate, depozite en gros, supermarket-uri, pieţe agro-alimentare, librării etc. Cea mai mare parte din aceste unităţi a fost privatizată şi oferă servicii de calitate. Dacă în secolul trecut zona centrală a oraşului cu coloanele era principala arteră comercială, astăzi fiecare stradă a devenit o mică arteră comercială, multe apartamente de la parterul blocurilor fiind transformate în spaţii comerciale.
Turismul este favorizat de existenţa mai multor hoteluri (Rex, Egreta, Select, Delta, Europolis, Esplanada, Casa Albastră, vila Europa), altele fiind în curs de construcţie. La acestea se adaugă spaţiile oferite de corpurile plutitoare aparţinând diverselor societăţi de turism, ca şi tabăra şcolară de pe dealul Bididia.














Hotel modern (foto A. Costache)

Sunt multe obiective pe care turistul le poate vedea în Tulcea. În primul rând, cele patru secţii ale Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Delta Dunării (ICEM), care înseamnă expoziţii de artă, istorie şi arheologie, etnografie şi ştiinţele naturii, fiecare amplasată în locaţii ce oferă posibilitatea etalării exponatelor după toate rigorile şi standardele moderne.
Secţia de ştiinţele naturii, găzduită până nu demult de casa unui fost armator grec (Avramide), prezintă sub formă de biogrupuri, diorame sau acvarii biotopurile şi biocenozele specifice Deltei Dunării. În curând, acest muzeu va fi găzduit de o clădire nouă, modernă.
În fostul Palat al Paşalelor s-a organizat secţia de artă plastică (care se extinde prin ridicarea unei anexe), care adăposteşte lucrări de artă modernă şi contemporană, din care nu lipsesc numele clasicilor: Grigorescu, Aman, Tonitza, Ţuculescu, Baba, Iser, Găvenea, Ciucurencu, Irimescu, Jalea.
Secţia de etnografie adăposteşte exponate care ilustrează dragostea ţăranului dobrogean pentru frumos şi nevoia lui de a îmbina utilul cu plăcutul. În plus, muzeul organizează periodic expoziţii tematice, cu un pronunţat mesaj educativ.
Secţia de istorie şi arheologie este cantonată în două clădiri de pe Dealul Monumentului şi prezintă într-o formă inspirată evoluţia pământului dobrogean şi a locuitorilor săi din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. În exteriorul muzeului se pot admira ruinele cetăţii, vase de ceramică pentru păstrat proviziile, stele funerare, sarcofage de piatră sau statui din marmură care evocă diverse momente din trecutul zbuciumat al oraşului şi judeţului.
Pe punctul cel mai proeminent se înalţă obeliscul care constituie Monumentul Independenţei, flancat de un dorobanţ şi un vultur cu aripile deschise. Forma actuală a fost realizată în 1977, pentru a marca centenarul independenţei şi revenirii Dobrogei la România. Anterior, pe acest loc a existat un alt monument, a cărui temelie s-a pus în 1879, dar care s-a finalizat abia în 1904. O scară monumentală din dale de granit conduce până la platoul cu obeliscul, care este loc de belvedere dar şi de desfăşurare a manifestărilor oficiale care comemorează evenimentele istorice din viaţa urbei şi a ţării.

Monumentul Independenţei (foto V. Leonov)

În zona centrală se află câteva monumente de interes turistic, care ar putea fi vizitate de cei interesaţi. Unul dintre ele, geamia Azzizie, a fost ridicat în 1924, pe locul şi în forma uneia mai vechi. Alături se înalţă clădirea Colegiului Dobrogean Spiru Haret, prima şcoală secundară din Dobrogea, instituţie de cultură a cărei istorie începe în 1883. Alături de liceu, într-un mic parc, se înalţă statuia lui Haret, amplasată iniţial într-o altă locaţie. Peste drum de liceu, adăpostind o societate de construcţii, se ridică clădirea care a servit liceului de stat turc şi mai apoi primăriei oraşului, fiind construită între 1870-72.
Dintre numeroasele biserici tulcene, două se remarcă în mod deosebit. Una este catedrala Sf. Nicolae, din centrul oraşului, ridicată în 1865, singura biserică creştină căreia sultanul a acceptat să i se ridice turle. Ea ocupă locul pe care a existat o biserică mai veche, din lemn.
Cea de-a doua este Biserica cu Ceas, cu hramul Sf. Gheorghe, din Piaţa Nouă, care are un stil mai aparte, cu influenţe orientale, neavând turle, ci o clopotniţă la intrarea în curte.
În centrul civic al oraşului se înalţă statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân, opera sculptorului casimcean I. Jalea. Ea a fost realizată deoarece vechea statuie fusese distrusă de armatele de ocupaţie bulgare, monumentul fiind inaugurat în 1972. O copie fidelă a primei statui, dar la o scară mai mică, a fost recent dezvelită pe vechiul amplasament, ea fiind rodul strădaniilor unei fundaţii culturale sprijinită de un ziar tulcean. După o existenţă scurtă, ea a fost înlocuită cu o fântână arteziană.
În ultima vreme au fost ridicate mai multe monumente de acest fel în Tulcea, între care cel dedicat regelui Carol I, amplasat în faţa muzeului de artă, cel dedicat revoluţionarului paşoptist M. Kogălniceanu, aflat lângă catedrala Sf. Nicolae, tot aici fiind şi monumentul eroilor tulceni din revoluţia de la 22 decembrie 1989. La intrarea în parcul cu platani care se află între Biserica cu Ceas şi Piaţa Nouă a fost dezvelit bustul pictorului tulcean Constantin Găvenea. Dar cea mai impresionantă galerie a celor care au marcat viaţa urbei este amplasată în Parcul Personalităţilor, situat între Casa Cărţii şi Sala Sporturilor. Aici se află busturile lui Grigore şi Constantin Moisil, Gr. Antipa, C. Brătescu, I. Neniţescu,  Nifon Bălăşescu, G. Georgescu, G. Pantazi-Boulanger, Orest Tafrali şi alţii. La iniţiativa primăriei, în parcul din apropierea muzeului de artă a început ridicarea unor monumente destinate personalităţilor diferitelor etnii trăitoare pe meleagurile dobrogene. Primul dintre acestea este bustul lui Mustafa Kemal Attatürk.
Dacă turistul s-a plictisit de obiectivele menţionate, numeroase restaurante, baruri, cofetării, cafenele, magazine cu suveniruri, ar putea să îl atragă. Oraşul este poarta de plecare spre deltă, pentru cei dornici de pescuit, odihnă sau…ciupituri de ţânţari.
Cei cu preocupări culturale pot folosi sălile de cinematograf, teatrul în aer liber, sala de spectacole a Casei Sindicatelor, unde îşi desfăşoară activitatea ansamblul folcloric Baladele Deltei, sau cea a Palatului Copiilor, unde fiinţează ansamblul Doruleţul, sălile expoziţiilor de artă sau biblioteca judeţeană de la Casa Cărţii. Vara, la Tulcea se desfăşoară Festivalul Internaţional de Folclor Pentru Tineret Peştişorul de Aur.  De curând s-a inaugurat teatrul Jean Bart, în localul unui cinematograf modificat.
Dacă preocupările sunt sportive, există mai multe săli de sport, trei stadioane, baza nautică de la lacul Ciuperca, Tulcea fiind cunoscută pentru pleiada de campioni naţionali, mondiali şi olimpici pe care i-a dat acestui sport, dintre care se detaşează - fără discuţii - Ivan Patzaichin.
Reţeaua sanitară cuprinde două spitale şi o policlinică, numeroase farmacii, multe particulare, cabinete medicale cu diverse specializări, care asigură asistenţă şi tratament de specialitate.
În anul 2007, în municipiul Tulcea funcţionau 24 de grădiniţe, cu peste 2600 copii, 12 şcoli cu clase I-VIII,  11 licee (din care unul particular) şi două şcoli de arte şi meserii, cu un total de peste 13700 elevi. La acestea, se adaugă Palatul Copiilor şi Elevilor, o şcoală şi o grădiniţă pentru copii cu deficienţe şi două centre de plasament. Corpul didactic număra 1470 persoane, în cea mai mare parte calificate.
În calitatea sa de reşedinţă de judeţ, municipiul Tulcea găzduieşte toate instituţiile administrative judeţene şi locale precum şi unele instituţii de interes republican, cum ar fi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Institutul Naţional Delta Dunării, sediile poliţiei, tribunalului şi procuraturii, garnizoanei militare, Crucii Roşii, sedii de firme şi bănci.
De câţiva ani Tulcea a devenit centru universitar, câteva instituţii de învăţământ superior din ţară (ASE Bucureşti, Universitatea Dunărea de Jos Galaţi, Universitatea Ovidius Constanţa, Universitatea Spiru Haret, Universitatea Petre Andrei Iaşi, Universitatea Ecologică Bucureşti) deschizând filiale aici, chiar dacă viaţa acestora a fost fluctuantă.
În Tulcea funcţionează două posturi locale de televiziune şi două de radio şi se tipăresc 3 ziare cu un tiraj mai mare, beneficiind de existenţa a două tipografii. Semnalăm existenţa unor reviste de interes ştiinţific şi cultural, respectiv Peuce, editată de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale şi revista Steaua Dobrogei, editată de fundaţiile Casa Şcoalelor şi Danubiu.
Filiala tulceană a Uniunii Artiştilor Plastici grupează câţiva artişti de mare valoare şi forţă: C. Bratfanof, E. Barău, T. Oancea, V. Poiată, A. Pal, P. Vlahos, V. Drăguşanu, Şt. Ştirbu şi alţii. Ei continuă tradiţiile unor valoroşi înaintaşi precum C. Găvenea, Al. Ciucurencu, V. Chiriachide, I. Jalea.
Tulcea a dat şi o pleiadă de personalităţi din domeniul artei muzicale şi teatrului: Marian Alexandru, G. Pantazi-Boulanger, Ludovic Paceag, Radu Gheorghe, V. Pântea, Toni Buiacici sau Tora Vasilescu. Lista scriitorilor cuprinde pe Valentin Şerbu, Anton Cerpinschi, Victoria Gavrilescu, Emilia Căldăraru şi mulţi alţii.
Viaţa ştiinţifică a beneficiat de serviciile aduse de tulcenii Mioara Avram, profesor doctor filolog şi lingvist, Gr. Moisil, doctor matematician, membru al Academiei Române, Sergiu Condrea, doctor docent în telecomunicaţii, N. Cornăţeanu, doctor în agronomie, V. Calcandi, doctor în ştiinţe farmaceutice, C. Caloghera, medic chirurg, doctor docent în ştiinţe medicale, academicianul Radu Codreanu, zoolog şi citolog, Al. Arbore, etnograf şi istoric, Mihai Moruzov, fondatorul şi şeful Serviciului Secret Român şi lista ar putea încă continua.
În ciuda multor probleme de ordin social şi economic cu care se confruntă ţara întreagă, municipiul Tulcea are o viaţă activă, fiind un pol de dezvoltare locală şi regională, care atrage permanent populaţia din mediul rural, în ultima vreme existând şi un proces invers, la care se adaugă migraţia externă, care explică uşoara scădere a numărului de locuitori din ultimul deceniu.
Cochet şi curat, oraşul oferă o imagine plăcută vizitatorilor, mai ales în zilele de sărbătoare, atunci când parcurile, centrul civic sau faleza Dunării se umplu de lume ieşită la plimbare, la promenadă, la o terasă sau restaurant.














În parc (foto A. Costache)

Dezvoltarea turismului la standarde occidentale, profitând de vecinătatea Deltei Dunării, investiţii în actualele unităţi de producţie şi o grijă mai mare din partea autorităţilor naţionale şi locale ar putea spori nivelul de trai al locuitorilor şi gradul de atractivitate al oraşului.
Numele actual al oraşului suscită numeroase discuţii, existând mai multe variante de interpretare şi de găsire a unei explicaţii privind originea sa. Sufixul cea (gea) este turcesc, fiind des folosit în botezarea unor localităţi (Isaccea, Casimcea, Corugea, Atmagea etc), el având semnificaţia din…, de-ai lui…sau ceva asemănător.
Unii cred că prima parte a numelui ar proveni de la cuvântul turcesc tucla, care semnifică ţiglă, cărămidă, putând fi atribuit datorită caselor acoperite cu olane. Ipoteza este sprijinită de harta lui Giacomo Cantelli da Vignola (1686), unde apare cu forma Tuclar.
Alţii cred că el ar proveni de la rădăcina indoeuropeană tul, care semnifică deal, caz în care s-ar traduce prin aşezarea de pe deal, destul de plauzibil, justificat de realitatea geografică.
C. M. Ştefănescu crede că numele oraşului ar proveni de la cel al unui deal cu acest nume, situat la sud de actuala vatră, deal menţionat de Abulfeda (1321) cu forma A’Tul , la care s-a adăugat sufixul ”cea“ (gea). După părerea sa, cuvântul ”tul“ ar fi de origine celtică şi ar avea exact semnificaţia de deal, fiind înrudit cu cuvântul semit ”tel“ (tell) şi cel latin ”tellus“, cu sensuri apropiate.
D. Vultureanu crede că numele oraşului ar fi tot turcesc, dar ar proveni de la dolugi, care înseamnă adunătură (de neamuri, de etnii). Şi această explicaţie pare plauzibilă şi este justificată de amalgamul etnic ce a caracterizat oraşul de la porţile deltei. Profesoara isăcceană Omer Memnune consideră că la baza numelui ar sta cuvântul turcesc tuglagi (se citeşte tulagi), cu semnificaţia de loc în care se fac cărămizi.
Nu excludem nici posibilitatea ca rădăcina mai veche, celtică, dun (colină) să fi fost utilizată alături de sufixul turcesc, caz în care s-ar traduce prin locuitorii de pe coline.


Profesor Gheorghe Băişan

Oraşul Tulcea (partea a II-a)



Pentru prima oară apare cu numele actual, menţionată de un registru vamal turcesc (1515-1517), care denotă o vie activitate comercială (în 1520 se menţiona şi o importantă activitate de pescuit), apoi de  harta întocmită de umanistul sas Rechersdorffer din Sibiu (1527), de consulul Andrei Taranovski (1570), în notele de călătorie pe care acesta o făcea în imperiul otoman, de negustorul englez John Newberie (1582), mai târziu de Pado Georgici (1595), Evlia Celebi (1650), Mateo Gondola (1674) şi polonezul Mykosa (1782). Trebuie arătat că numele cel nou nu a fost adoptat prea uşor şi cu prea mult entuziasm de locuitorii săi, după cum constata B. de Perthes în 1853, când trecea prin dreptul său spre Viena. E de presupus că prea puţin îi interesa acest aspect, de vreme ce majoritatea populaţiei era neromânească (turci, bulgari, greci, armeni, ucraineni, germani etc.).
În descrierea lui Celebi, Tulcea, care era în stăpânirea turcilor, apare ca …un oraş cu 600 de case de vlahi şi cu o cetate zidită pe o stâncă joasă, lângă Dunăre, cu o geamie, un hambar de grâu, magazie de muniţii, 70 de case pentru cei 300 de ostaşi, care deservesc cele 20 de tunuri balineze, orientate spre Dunăre.
Aşadar, nu saraiuri, nu palate cu etaj, băi publice şi alte dotări, aşa cum găsea în Babadag. Tulcea era o aşezare cu rol strategic, care trebuia să apere Dunărea şi nimic mai mult.
Odată cu trecerea timpului, informaţiile despre oraş se înmulţesc, la fel ca şi evenimentele majore care au afectat şi marcat viaţa provinciei dintre Dunăre şi mare. Deşi Babadagul a fost principala garnizoană militară a provinciei şi turcii s-au simţit mai în siguranţă acolo, Tulcea a jucat un rol important pe perioada ocupaţiei otomane, mai ales din punct de vedere comercial şi administrativ. Pe harta rusă din 1838 avea două nuclee: cel de pe Dealul Taberei, numit Tulcea Veche, avea circa 20 de case, în timp ce localitatea propriu zisă avea 113 locuinţe. În 1850, populaţia oraşului era formată din bulgari (jumătate), români şi turci (câte un sfert).
Prin 1860 era capitala Dobrogei, în acea vreme Constanţa fiind doar un sat ceva mai mare. Acelaşi rol l-a căpătat în 1864 când, după noua împărţire administrativă, Tulcea era reşedinţa sangeacului cu acelaşi nume, din vilaetul Dunării, sangeac compus din 8 cazale.
În mod firesc, pe măsura creşterii rolului său a crescut şi interesul pentru stăpânirea acestui oraş, el fiind ţinta numeroaselor conflicte care au afectat Dobrogea în sec. XIX, cel mai distrugător fiind războiul ruso-turc din 1828-29, în urma căruia oraşul era - practic - distrus. Hector de Béarn, cel care însoţea armatele ruse, număra după acel eveniment numai 20 de case rămase în picioare !
El s-a refăcut însă foarte rapid după acest moment, prin venirea unor locuitori din Prislava (Nufăru) şi Beştepe, care au fost atraşi de viaţa economică trepidantă  ce caracteriza portul dunărean. Din ruine s-a înălţat un oraş nou, cu mahalalele dispuse după criterii etnice: românească, bulgărească, grecească, turcească, armenească, germană sau lipovenească. În 1843, francezul Boucher de Perthes îl prezintă ca având 56 de mori de vânt şi case acoperite cu şindrilă.














Casă de patrimoniu din Tulcea (foto Gh. Băisan)

După războiul Crimeii, în condiţiile unui nou climat internaţional, în Tulcea s-au stabilit consulatele Rusiei, Austriei, Angliei, Franţei, SUA, Italiei, Greciei, Olandei şi României, care urmăreau promovarea intereselor economice şi politice ale statelor respective, contribuind totodată şi la anihilarea sau eliminarea unor abuzuri şi nedreptăţi specifice administraţiei otomane.
Prin 1853 oraşul impresiona pe călătorul de Perthes prin numărul morilor de vânt: La stânga, pe ţărmul turcesc şi anume pe o colină apare o altă privelişte şi anume una din cele mai plăcute din câte se pot întâlni. Ai fi crezut că ai înaintea ochilor un balet de carnaval sau o pantomimă de Briarei. Totuşi, nimic mai serios şi mai util: e vorba e o armată de mori de vânt cu câte 6 şi 10 aripi, care zoresc care de care mai repede, parcă grăbite să termine mai curând.
...............................................................................................
Fără a încerca să pun de acord hărţile, călăuzele şi dicţionarele cu locuitorii lui (este vorba de variantele numeroase ale numelui oraşului –n.n.), cari, după cum mi s-a spus nu întrebuinţează nici unul din aceste nume pentru a-şi numi oraşul, mă gândesc să spun că el trece a fi vechiul Aegissus şi că o să-mi rămână întipărit pentru totdeauna în minte, din cauza morilor sale de vânt.
Activităţile Comisiei Europene a Dunării au fost benefice şi pentru Tulcea, afluxul de mărfuri şi servicii portuare crescând, odată cu prosperitatea oraşului. Călătorul francez Camille Allard, vizitând oraşul în 1856, scria:
Este cel mai mare oraş din această parte a Turciei… portul său este foarte frecventat şi face un mare comerţ. Populaţiunea sa este una din cele mai amestecate din Orient. Turcii constituiesc colonia administrativă şi militară. Bulgarii împreună cu moscoviţii şi rusniacii formează grosul populaţiunii; se întâlnesc aici şi mulţi români şi moldoveni. O sută de familii germane locuiesc în împrejurimile oraşului, aceştia sunt fugari din coloniile germane pe care ruşii le-au stabilit în sudul Basarabiei şi cărora guvernul le cerea impozite şi soldaţi. Colonia comercială o formează evreii, polonezii, grecii şi armenii, ea este destul de numeroasă în Tulcea.
Aceeaşi sursă precizează că oraşul avea 2800-3000 de case şi estimează numărul locuitorilor la 30000, deşi chiar autorul se îndoia de veridicitatea acestei informaţii.














Alee în Parcul personalităţilor
(foto A. Costache)

Războiul din 1877 a produs o serie de schimbări în viaţa oraşului, întâi în ceea ce priveşte structura etnică, iar apoi rolul său de capitală a Dobrogei. Odată cu construirea căii ferate Feteşti - Cernavodă - Constanţa, începe să se dezvolte acest din urmă oraş, care va prelua rolul de mare port şi centru comercial, devenind aşezarea cea mai importantă din provincie, Tulcea căzând în uitare.
În 1896, din totalul de 17948 locuitori, Tulcea număra 7744 bulgari, 5304 români, 1876 ruşi, 1736 lipoveni, 324 greci, 976 fiind de alte etnii. Numărul aşa de mare al bulgarilor se explică prin politica dusă de Rusia de a coloniza cu bulgari sudul Basarabiei, după ce această provincie fusese luată în 1812, prin pacea de la Bucureşti.
Un alt nefericit eveniment care a afectat viaţa oraşului a fost primul război mondial, precedat de războiul balcanic, când armatele bulgare care ocupaseră oraşul au distrus tot ceea ce reprezenta simbol al independenţei şi românismului: clădiri, monumente, arhive de documente, biblioteci.

 












Clădirea Colegiului Dobrogean „Spiru Haret“
(foto Gh. Băisan)

Tulcea se transforma din portul efervescent de altădată într-un orăşel tihnit, patriarhal, aşa cum îl găsea după 50 de ani de viaţă românească I. Simionescu.
Oraşul începe să se zărească, întins din gropile cu mulţi şerpi dinspre cazărmi (Dealul Taberei- n.n.) şi până în montul de piatră roşie de la Monument; din marginea apei şi până sus, sub muchea dealului, unde fac de strajă mori de vânt.
Pe cheiul aflat deşert, lângă vechi hambare, abea se vede un pumn de oameni… Puţini funcţionari îşi caută de treabă, exagerând mişcările. Curioşii vin din distracţie, ca şi cei din tihnitele orăşele de provincie, la sosirea trenurilor.
E curiozitatea şi dorinţa de variaţie…
Acelaşi autor, vorbind despre gradul de dotare şi specificul locuitorilor spunea mai departe:
Eşti bucuros când ajungi la hotelul sărăcăcios, cu simplitatea odăilor asemenea chiliilor de mănăstire. Ar fi greu de cerut mai mult. Otelurile sunt în funcţiune de mişcarea omenească. La Tulcea numai de forfotă de oameni nu poate fi vorba. La capătul Dobrogei, izolat iarna, nu serveşte ca trecere nici locuitorilor din judeţ.
Natura nu ademeneşte pe cei deprinşi mai mult cu odihna de cafenea, obiceiu transmis pe nesimţite din vremuri îndepărtate. Viaţa se scurge lin, fără svâcnituri, ca şi apa bătrânului fluviu, aproape de sfârşitul drumului său lung şi sbuciumat.
Situaţia a început să se schimbe după al doilea război mondial, odată cu realizarea unor importante investiţii în industrie, servicii şi dotările sociale. Acestea au atras populaţia din zonele limitrofe, dar şi mai de departe, oraşul evoluând numeric aşa cum o indică datele statistice: 18880 locuitori în 1900, 21727 în 1912, 20104 în 1930, 21642 în 1948, 24639 în 1956, 34686 în 1966, 61752 în 1977, 97662 în 1992 şi 91875 în 2002. După cum se poate observa, saltul cel mai spectaculos s-a produs în perioada 1966-92 şi a fost determinat de apariţia unor unităţi industriale importante, precum şantierul naval, uzina de alumină sau combinatul metalurgic.














Fostul Palat al pescăriilor (foto Gh. Băisan)

Structura etnică pentru ultimul recensământ indică o predominare a românilor (peste 80000), după care ponderi mai însemnate au ruşii-lipoveni (4000), turcii (1400), ucrainenii (1300), rromii (930), grecii, macedo - românii, maghiarii, germanii, tătarii, bulgarii, armenii, în total înregistrându-se 25 de etnii !
Tulcea are toate atuurile unui oraş modern, capitală de judeţ şi centru polarizator. El concentrează marea majoritate a unităţilor productive industriale, grupate în două platforme: pe Dealul Taberei se află uzina de alumină (BBG Alum SA), preluată de o firmă engleză şi combinatul metalurgic, care mai are doar câteva din secţiile cu care a pornit la drum (produse refractare, produse fero-magneziene), la rândul său preluat de o firmă ucraineană. Prima a fost închisă recent şi nu se întrevăd perspective de a-şi relua activitatea. Pe malul fluviului se află şantierul naval, cumpărat iniţial de firma norvegiană Aker, apoi de o firmă coreeană şi de o alta italiană, singura unitate de anvergură a industriei grele, aflată încă în viaţă, dar cu destule probleme.

 











Imagine de ansamblu a Şantierului Naval Tulcea
(imagine din arhiva instituţiei)

Oraşul Tulcea (partea I)


În antichitate a purtat numele Aegyssus, fiind întâlnite şi alte variante ale acestui nume, în diverse surse, între care: Aegisso, Aeciso, Aegipsum; Tuclar (pe o hartă italiană din 1686); Tulcar (pe o hartă a lui B. Homanni – sec. XVII); Tulzia; Toultcha; Tultscha; Toulcsia; Tulcsi (B. de Perthes – 1853)

Municipiu-reşedinţă de judeţ (având în componenţă şi localitatea suburbană T. Vladimirescu), Tulcea este situată în partea de N a judeţului, în zona în care braţul care îi poartă numele creează un puternic meandru, la jumătatea distanţei dintre ceatalul Chiliei şi cel al braţului Sf. Gheorghe.
Oraşul este amplasat într-o regiune de contact morfologic, între Dealurile Tulcei şi Delta Dunării. La nord de braţul Tulcea se găseşte un câmp aluvial jos, acoperit de păşune şi teren agricol, iar la sud de Dunăre se înşiră Dealurile Tulcei, care coboară în amfiteatru spre fluviu, între Dealul Taberei şi Dealul Monumentului (Colnicul Hora) existând şapte coline ocupate de vatra oraşului, care se extinde pe direcţia V-E, între lacurile Somova şi Zaghen, ultimul aproape dispărut, datorită colmatării.











Tulcea de astăzi (foto P. Şolcă)

Centrul civic al oraşului se suprapune peste o fostă lagună a Dunării, care a funcţionat ca atare până în a doua jumătate a sec. XIX, când s-a trecut la asanarea ei şi protejarea oraşului cu un dig înalt de 2-2,5 m. Se spune că Palatul Paşalelor, actualul muzeu de artă, se afla chiar la ţărm, bărcile acostând la treptele de la intrare.
Albia fluviului are un profil asimetric în dreptul oraşului, spre malul tulcean, afectat de un puternic anafor, fluviul având adâncimi de circa 30 m, în timp ce în apropierea malului opus se creează o plajă submersă destul de lată. Această situaţie pune destule probleme navigaţiei, nu de puţine ori piloţii neatenţi sau necunoscători intrând cu prova în mal.
O astfel de informaţie este furnizată de ziarul Telegraphulu nr.2159/1.07.1879, citând o ştire din publicaţia Steaua Dobrogei: Vaporul Danau, din compania Loyd, plecând eri din portul Tulcea, pentru a’şi urma călătoria spre Sulina, au avut fatalitatea de a se nămoli în noroi la o distanţă aproximativă de una mie metri de la port.
Causa acestui accident a fost, că voind a se feri de o corabie ce vinea din direcţiunea lui prin puterea pândelor, s’a vedut pe nesimţite încleştată în noroi şi din care, cu toate forţele ei ş’au dat, n’a putut eşi de cât numai după când intindind pândele şi prin puterea aburului, au putut în fine scăpa.
Astă-di, între 9-10 ore, a plecat după ce a făcut o întârdiere de 24 ore.
Accesul spre Tulcea este posibil dinspre Bucureşti, Constanţa, Brăila sau Galaţi, prin intermediul unor şosele, iar pe apă, fie dinspre amonte, dinspre Galaţi, fie dinspre deltă şi mare. În apropierea oraşului, la M. Kogălniceanu se află un aeroport, care de câţiva ani operează numai cu curse speciale, şi acelea destul de rare, cursele care legau Tulcea cu capitala fiind sistate, din cauza costului prea ridicat al biletului. Calea ferată Tulcea-Medgidia face legătura cu litoralul şi cu restul ţării.













Arhitectură tulceană (foto A. Costache)

Oraşul are o textură stradală complexă: partea centrală, cuprinsă între străzile Mahmudiei şi 1848, prezintă o textură radiar-concentrică, cu principalele artere convergând spre fluviu şi centrul civic. Sectorul estic, cu cartiere de case, are o dispunere mai întortocheată a străzilor, în vreme ce cartierele mai noi (I. L. Caragiale, Spitalului, E3, C5, ANL) sunt realizate după planuri de sistematizare şi, în ciuda reliefului în pantă, au o textură regulată. În ultimii ani au apărut două cartiere noi: unul în SV oraşului iar altul în SE, alcătuite din case, unde populaţia cu posibilităţi materiale diverse a primit sau cumpărat teren, ridicându-şi o locuinţă. Aspectul şi dimensiunile, ca şi gradul de confort depind de punga locatarului. Există tendinţa de dezvoltare spre Cataloi, pe măsură ce suprafeţele cultivate cu vii sau livezi sunt dezafectate.
Privit dinspre fluviu, municipiul Tulcea creează impresia unui amfiteatru. Este o imagine plăcută, pitorească, ce-i conferă oraşului o personalitate urbanistică distinctă, aşa cum remarca încă din 1928 I. Simionescu: Decorul este pe deantregul măreţ. Dunărea lată e ca încropită şi cu creţuri mărunte peste tot. Ai zice un şarpe uriaş cu solzii strălucitori, care se îndoae în mişcări încete la picioarele malului pietros ce i se pune în cale, tăiat într’un larg amfiteatru. Un uşor e piatra roşie de la Monument unde ochiuri de apă se rotesc în dreptul genunelor apoi vine mulţimea caselor resfirate pe coasta prelungă cu geamia în mijloc, cu turnurile bisericilor resleţite, până departe unde se înalţă cazărmile şi alăturea zidăria din roşu a şcoalei normale neisprăvite. Dealul Câşlei, ca un vârf de vulcan, închide amfiteatrul către apus, iar în faţă Dealul Mare, cu dâmburile turtite, mai  din fund, spre Hagighiol.
Lumina se revarsă din plin asupra dealurilor; alunecă pe apă ca o mantie diafană; dinspre deltă se râdică aburii de căldură ca uşor fum de tămâie.
E pacea înviorătoare care te străbate până’n adânc.
Tulcea este unul din cele mai vechi oraşe ale ţării. În perimetrul său s-au descoperit urme de locuire aparţinând culturii Gumelniţa (2900-2200 î.Hr), precum şi ale populaţiei traco-getice (sec. VIII-VII î.Hr.), pe Dealul Taberei, partea cea mai veche a oraşului.













Oraşul văzut dinspre suburbia T. Vladimirescu
(foto P. Şolcă)

Descoperirea unor obiecte de ceramică şi de podoabă de provenienţă elenistică în aceleaşi nivele de locuire cu cele daco-getice (Dealul Monumentului), denotă legături comerciale foarte vechi ale populaţiei nord-dobrogene cu civilizaţia greacă.
Pe Dealul Monumentului, geto-dacii au construit o cetate întărită (sec. III î.Hr.)  pomenită pentru prima oară de istoricul Diodor din Sicilia (90-20 î.Hr.), care relata fapte anterioare timpului său, sub numele Aegyssus, aşezare cu rol strategic însemnat. Într-una din cele două epistole Exponto (anul 12 d.Hr.), poetul latin Ovidiu ne oferă şi alte informaţii despre oraşul de pe Istru:
Aproape de malul Istrului se află o veche cetate cu două nume / La care cu greu se poate pătrunde din cauza întăriturilor şi locului unde este aşezată / Dacă este să dăm crezare  însăşi locuitorilor ei / Caspios Aegyssos este cel care ar fi întemeiat-o şi ar fi numit-o după numele său…
Tot Ovidiu ne vorbeşte despre inexpugnabilitatea cetăţii, exagerând uşor, în a doua epistolă, cea adresată guvernatorului Moesiei, Vestalis, cel care a reuşit să o cucerească:
…Ca tu s-ajungi la cinstea de principe, Vestalis,
A trebuit prin multe pericole să treci.
Oricât de mari foloase poţi trage din aceasta,
Virtuţii tale-o cinste mai mare se cădea.
O spune chiar şi Istrul, a căruia talazuri
Le-a înroşit cu sânge de get, chiar mâna ta;
Egisos-ul o spune: Tu ai luat cetatea
Şi ea văzu că locul nu-i fu de ajutor
În van pe-un vârf de munte, cu fruntea pân-la nori,
Fusese ea-ngrădită cu zid apărător…

Numele vechi al Tulcei apare şi în alte informaţii documentare, furnizate de istoricul şi scriitorul bizantin Procopius (533-555), în De aedificcis, de istoricul şi împăratul Constantin Porphirogenetul (sec. X), în De thematibus etc. În unele izvoare, numele apare uşor modificat: Aegisso, Aeciso sau Aegipsum.











Imagine din Tulcea de altădată (fotografie de arhivă)

marți, 11 martie 2014

CITATE


“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem: cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste “ - Octavian Paler

“Nimeni nu a acordat o atenţie prea mare individului, şi aceasta este cauza fundamentală a tuturor problemelor. Însă datorită faptului că individul pare atât de mic şi societatea atât de mare, oamenii au impresia că societatea poate fi schimbată, după care individul se va schimba la rândul lui. Dar lucrurile nu stau deloc aşa, căci "societatea" nu este altceva decât un cuvânt; există numai indivizi, nu există societate. Societatea nu are suflet, în cadrul ei nu se poate produce nicio transformare. Schimbarea este posibilă numai în cazul individului, indiferent cât de mică ar fi aceasta. Şi odată ce învăţaţi cum să schimbaţi individul, acest lucru poate fi apoi aplicat asupra tuturor indivizilor, de pretutindeni. Eu cred că într-o bună zi vom avea o societate care să fie în deplină armonie, care să fie mult mai bună decât toate ideile pe care creatorii de utopii le-au produs de mii de ani. Realitatea va fi cu mult mai frumoasă” - Osho

“Cel care este însoţit de gânduri nobile nu este niciodată singur”. - Andrew Fletcher

“Când va fi să mori nu te uita la întunericul dinainte, ci la lumina ce laşi în urmă. Şi te vei stinge cu zâmbetul pe buze”. – Nicolae Iorga

În loc să te gândeşti cum să faci să primeşti dragoste, începe să o dai. Nu există nici un alt mijloc” -  Osho
“Dacă deveniţi conştienţi de solitudinea voastră, deveniţi conştienţi şi de aceea a altora, caz în care recunoaşteţi faptul că dorinţa de posesiune este nefirească” - Osho

”Mi-e groază de singurătate, păstraţi-mi, vă rog, un loc în groapa comună” - Vasile Ghica

 “Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată”. – Maica Teresa



vineri, 7 martie 2014

OLIMPIU VLADIMIROV



   poet
        09-01-1942

Identitate
Pentru unii sunt un nimeni;
Pentru alţii
reprezint o lume.

Vârstă
Zâmbesc mai mult,
mă bucur
am răgaz de glume,
nu mă pierd în detalii,
nu întârzii la rascruci,
îmi găsesc tot timpul
ceva nou de făcut
în jurul unui nimic;
Înţelepciunea îmi spune
cât şi cum pot spera...

Necesară stare de spirit
senectutea!

Singurătate
Buruieni fără rădăcină
strălucesc la marginea drumului;
Alături, un trifoi cu patru foi
blestemă norocul singurătăţii.

Condiţie
Îmi puteţi lua
toate semnele punctuaţiei
respectate sau ignorate;

Pentru supravieţuire,
lăsaţi-mi doar linia de dialog...

În plus,
vreau să descopăr, singur,
punctul.



Nimic mai mult
Într-o singură lacrimă
port Dunărea
şi mormintele celor dragi;
nimic mai mult.

Să te uiţi...
Să te uiţi la cineva ca prin geam
e dovada unei transparenţe
sau opacităţi inegalabile

Melcul
Melcul ridică amiaza pe coarne...
Câtă lumină o mai fi necesară
în taina spirală a cochiliei?

Timpul
Urechea sângerează la un suspin;
Timpul
doar mângâie rana.

Înserarea
Înserarea coboară în iarbă
căutând lumina zilei
prelinsă-n pământ.

Coroana păpădiei
Adiere de vânt
cât o imaginară furtună
şi coroana păpădiei abdică.

Ninsoare
Agonia din plase
urcă pe marginea bărcii;
Ninge cu solzi...

Cerul
De pe un val pe altul
Spinările apei
Urcă şi coboară cerul.



Evantai
Emoţionat,
vântul despleteşte în evantai
pletele salciei.

Despre durere
Despre durere nu se vorbeşte;
Pe umăr vioara îşi plânge
Corzile rupte.

Electorală
Îmi las pulsul acasă;
De ce să-mi crească tensiunea
după circul mutat în stradă?

Boli
Ce boli incurabile!
să-ţi placă lauda de sine
şi paşii vieţii rătăcind spre nicăieri.