În antichitate a purtat numele Aegyssus,
fiind întâlnite şi alte variante ale acestui nume, în diverse surse, între
care: Aegisso, Aeciso, Aegipsum; Tuclar (pe o hartă italiană din 1686); Tulcar
(pe o hartă a lui B. Homanni – sec. XVII); Tulzia; Toultcha; Tultscha;
Toulcsia; Tulcsi (B. de Perthes – 1853)
Municipiu-reşedinţă de judeţ
(având în componenţă şi localitatea suburbană T. Vladimirescu), Tulcea este
situată în partea de N a judeţului, în zona în care braţul care îi poartă
numele creează un puternic meandru, la jumătatea distanţei dintre ceatalul
Chiliei şi cel al braţului Sf. Gheorghe.
Oraşul este amplasat într-o
regiune de contact morfologic, între Dealurile Tulcei şi Delta Dunării. La nord
de braţul Tulcea se găseşte un câmp aluvial jos, acoperit de păşune şi teren
agricol, iar la sud de Dunăre se înşiră Dealurile Tulcei, care coboară în
amfiteatru spre fluviu, între Dealul Taberei şi Dealul Monumentului (Colnicul
Hora) existând şapte coline ocupate de vatra oraşului, care se extinde pe
direcţia V-E, între lacurile Somova şi Zaghen, ultimul aproape dispărut,
datorită colmatării.
Tulcea de astăzi (foto P. Şolcă)
Centrul civic al oraşului se
suprapune peste o fostă lagună a Dunării, care a funcţionat ca atare până în a
doua jumătate a sec. XIX, când s-a trecut la asanarea ei şi protejarea oraşului
cu un dig înalt de 2-2,5 m. Se spune că Palatul Paşalelor, actualul muzeu de
artă, se afla chiar la ţărm, bărcile acostând la treptele de la intrare.
Albia fluviului are un profil
asimetric în dreptul oraşului, spre malul tulcean, afectat de un puternic
anafor, fluviul având adâncimi de circa 30 m, în timp ce în apropierea malului
opus se creează o plajă submersă destul de lată. Această situaţie pune destule
probleme navigaţiei, nu de puţine ori piloţii neatenţi sau necunoscători
intrând cu prova în mal.
O astfel de informaţie este
furnizată de ziarul Telegraphulu nr.2159/1.07.1879, citând o
ştire din publicaţia Steaua Dobrogei: Vaporul Danau, din
compania Loyd, plecând eri din portul Tulcea, pentru a’şi urma călătoria spre
Sulina, au avut fatalitatea de a se nămoli în noroi la o distanţă aproximativă
de una mie metri de la port.
Causa acestui accident a
fost, că voind a se feri de o corabie ce vinea din direcţiunea lui prin puterea
pândelor, s’a vedut pe nesimţite încleştată în noroi şi din care, cu toate
forţele ei ş’au dat, n’a putut eşi de cât numai după când intindind pândele şi
prin puterea aburului, au putut în fine scăpa.
Astă-di, între 9-10 ore, a
plecat după ce a făcut o întârdiere de 24 ore.
Accesul spre Tulcea este posibil
dinspre Bucureşti, Constanţa, Brăila sau Galaţi, prin intermediul unor şosele,
iar pe apă, fie dinspre amonte, dinspre Galaţi, fie dinspre deltă şi mare. În
apropierea oraşului, la M. Kogălniceanu se află un aeroport, care de câţiva ani
operează numai cu curse speciale, şi acelea destul de rare, cursele care legau
Tulcea cu capitala fiind sistate, din cauza costului prea ridicat al biletului.
Calea ferată Tulcea-Medgidia face legătura cu litoralul şi cu restul ţării.
Arhitectură tulceană (foto A. Costache)
Oraşul are o textură stradală
complexă: partea centrală, cuprinsă între străzile Mahmudiei şi 1848, prezintă
o textură radiar-concentrică, cu principalele artere convergând spre fluviu şi
centrul civic. Sectorul estic, cu cartiere de case, are o dispunere mai
întortocheată a străzilor, în vreme ce cartierele mai noi (I. L. Caragiale,
Spitalului, E3, C5, ANL) sunt realizate după planuri de sistematizare şi, în
ciuda reliefului în pantă, au o textură regulată. În ultimii ani au apărut două
cartiere noi: unul în SV oraşului iar altul în SE, alcătuite din case, unde
populaţia cu posibilităţi materiale diverse a primit sau cumpărat teren,
ridicându-şi o locuinţă. Aspectul şi dimensiunile, ca şi gradul de confort
depind de punga locatarului. Există tendinţa de dezvoltare spre Cataloi, pe
măsură ce suprafeţele cultivate cu vii sau livezi sunt dezafectate.
Privit dinspre fluviu,
municipiul Tulcea creează impresia unui amfiteatru. Este o imagine plăcută,
pitorească, ce-i conferă oraşului o personalitate urbanistică distinctă, aşa
cum remarca încă din 1928 I. Simionescu: Decorul este pe deantregul
măreţ. Dunărea lată e ca încropită şi cu creţuri mărunte peste tot. Ai zice un
şarpe uriaş cu solzii strălucitori, care se îndoae în mişcări încete la
picioarele malului pietros ce i se pune în cale, tăiat într’un larg amfiteatru.
Un uşor e piatra roşie de la Monument unde ochiuri de apă se rotesc în dreptul
genunelor apoi vine mulţimea caselor resfirate pe coasta prelungă cu geamia în
mijloc, cu turnurile bisericilor resleţite, până departe unde se înalţă
cazărmile şi alăturea zidăria din roşu a şcoalei normale neisprăvite. Dealul
Câşlei, ca un vârf de vulcan, închide amfiteatrul către apus, iar în faţă
Dealul Mare, cu dâmburile turtite, mai
din fund, spre Hagighiol.
Lumina se revarsă din plin
asupra dealurilor; alunecă pe apă ca o mantie diafană; dinspre deltă se râdică
aburii de căldură ca uşor fum de tămâie.
E pacea înviorătoare care
te străbate până’n adânc.
Tulcea este unul din cele mai
vechi oraşe ale ţării. În perimetrul său s-au descoperit urme de locuire
aparţinând culturii Gumelniţa (2900-2200 î.Hr), precum şi ale populaţiei
traco-getice (sec. VIII-VII î.Hr.), pe Dealul Taberei, partea cea mai veche a
oraşului.
Oraşul văzut dinspre suburbia T. Vladimirescu
(foto P. Şolcă)
Descoperirea unor obiecte de ceramică
şi de podoabă de provenienţă elenistică în aceleaşi nivele de locuire cu cele
daco-getice (Dealul Monumentului), denotă legături comerciale foarte vechi ale
populaţiei nord-dobrogene cu civilizaţia greacă.
Pe Dealul Monumentului,
geto-dacii au construit o cetate întărită (sec. III î.Hr.) pomenită pentru prima oară de istoricul
Diodor din Sicilia (90-20 î.Hr.), care relata fapte anterioare timpului său,
sub numele Aegyssus, aşezare cu rol strategic însemnat. Într-una din cele două
epistole Exponto (anul 12 d.Hr.), poetul latin Ovidiu ne oferă şi
alte informaţii despre oraşul de pe Istru:
Aproape de malul Istrului
se află o veche cetate cu două nume / La care cu greu se poate pătrunde din
cauza întăriturilor şi locului unde este aşezată / Dacă este să dăm
crezare însăşi locuitorilor ei / Caspios
Aegyssos este cel care ar fi întemeiat-o şi ar fi numit-o după numele său…
Tot Ovidiu ne vorbeşte despre
inexpugnabilitatea cetăţii, exagerând uşor, în a doua epistolă, cea adresată
guvernatorului Moesiei, Vestalis, cel care a reuşit să o cucerească:
…Ca tu s-ajungi la cinstea
de principe, Vestalis,
A trebuit prin multe
pericole să treci.
Oricât de mari foloase
poţi trage din aceasta,
Virtuţii tale-o cinste mai
mare se cădea.
O
spune chiar şi Istrul, a căruia talazuri
Le-a înroşit cu sânge de
get, chiar mâna ta;
Egisos-ul o spune: Tu ai
luat cetatea
Şi ea văzu că locul nu-i
fu de ajutor
În van pe-un vârf de
munte, cu fruntea pân-la nori,
Fusese ea-ngrădită cu zid
apărător…
Numele vechi al Tulcei apare şi
în alte informaţii documentare, furnizate de istoricul şi scriitorul bizantin
Procopius (533-555), în De aedificcis, de istoricul şi împăratul
Constantin Porphirogenetul (sec. X), în De thematibus etc. În
unele izvoare, numele apare uşor modificat: Aegisso, Aeciso sau Aegipsum.
Imagine din Tulcea de altădată (fotografie de arhivă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu